
Azi, la Palatul Parlamentului va avea loc o adunare solemnă dedicată acestei aniversări.
În ianuarie, Curtea Constituţională a României a decis declararea anului 2023 Anul „Centenarului Constituţiei României Întregite”.
Adoptarea actului este un moment unic în istoria constituţională a României, prin care s-a desăvârşit şi s-a consolidat, la nivel de Lege fundamentală, proiectul naţional al românilor de înfăptuire a statului naţional unitar român.
Potrivit CCR, actul politico-juridic a permis unificarea legislativă şi administrativă a statului român după Marea Unire de la 1918.