Tânărul din Aninoasa care, în decembrie 2022, a lovit cu maşina şase copii pe o trecere de pietoni din Petroşani, unul dintre ei decedând ulterior din cauza rănilor suferite, a fost condamnat, vineri, la 13 ani şi 10 luni de închisoare de o instanţă a Tribunalului Hunedoara pentru omor.
În plus, compania la care era asigurat şoferul va trebui să achite despăgubiri morale şi materiale victimelor şi spitalelor în care acestea au fost îngrijite, valoarea sumelor depăşind 695.000 de euro.
Potrivit soluţiei pe scurt, publicată pe portalul instanţelor de judecată, tânărul, care la data producerii faptei avea 19 ani, se face vinovat de comiterea infracţiunilor de omor, conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului şi părăsirea locului accidentului.
Pedeapsa stabilită de instanţă poate fi contestată în apel într-un termen de 10 zile de la comunicare.
Fără permis, băut, fugă de la locul accidentului
Şase copii cu vârstele cuprinse între 11 şi 14 ani au fost accidentaţi grav, în seara zilei de 21 decembrie 2022, pe o trecere de pietoni din municipiul Petroşani.
Şoferul de 19 ani, din Aninoasa, ar fi urcat băut şi fără permis de conducere la volan și a fugit apoi de la locul faptei.
Trei dintre copiii accidentaţi au fost transportaţi ulterior la un spital din Timişoara şi ceilalţi au rămas internaţi la Spitalul de Urgenţă din Petroşani. Unul dintre ei, în vârstă de 11 ani, a murit a doua zi, la Terapie Intensivă.
Şoferul a fost prins de poliţişti în oraşul Aninoasa, la scurt timp de la producerea accidentului.
Dosarul cauzei a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, care au finalizat urmărirea penală şi l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, în martie 2023, pe autorul accidentului de circulaţie.
Rechizitoriul şi dosarul cauzei au fost trimise Tribunalului Hunedoara, spre competentă soluţionare. Sursa: Agerpres