O mamă din Galaţi a trebuit să meargă 160 de kilometri pentru rapelul anti-Covid, care trebuia admnistrat fiicei sale de 10 ani. Femeia a reclamat la Ministerul Sănătăţîi autorităţile sanitare din judeţ pentru lipsa de comunicare. E nemultumiţă că a fost nevoită să se plimbe cu fetiţa prin tot judeţul pentru a o putea vaccina. Totul pentru că singurul centru pediatric de vaccinare anti-Covid din oraş funcţionează doar în timpul săptămânii.
Nicoleta Mihăilă și-a vaccinat fetița cu prima doză în ianuarie, la centrul deschis la patinoarul din oraș. Între timp, acesta a fost închis pentru că nu erau solicitări. Așa că pentru copiii de până în 10 ani a rămas un singur centru, în ambulatoriul spitalului de copii. Iar pogramul e doar de luni până vineri între orele 8.00 și 14.00. Fetița era programată la rapel duminică.
„Nu ne-a sunat nimeni, când am spus că nu am fost sunați, a retras repede lista. Am sunat la DSP, fiind duminică, nu era program, telefonul era tot timpul ocupat la Tecuci, la sala Ion Petrovici, veniți că până la ora 20 mai e centrul deschis după care se va închide și asta”, spune mama fetiţei.
Deși a mers la toate centrele de vaccinare din oraș, nimeni nu a putut-o lămuri pe femeie unde își poate vacina copilul. Într-un final, a găsit un centru pediatric tocmai la Tecuci. Femeia susține că nimeni de la DSP sau dintre cei care administrează platforma de vaccinare nu a sunat-o să o anunțe de schimbările de program sau de faptul că i-ar fi putut face rapelul cu câteva zile întârziere.
„Servicul special de telecomunicațîi anunță pers care urmează să fie vaccinate în mom în care noi ii notificam și le transmitem aceste modificări. În altă ordine de idei, doar la Tecuci este o linie de vacianre pediatrică în program de week-end”, a explicat Liliana Iordăchescu, purtătoarea de cuvânt a DSP Galaţi.
Cererea foarte scăzută pentru vaccinarea copiilor a redus și programul de lucru al singurului spațiu destinat celor mici.
„Cererea pentru vaccinarea copiilor cu această vârstă într-adevăr este foarte mică, de aceea s-a decis să rămână singurul centru, având în vedere că este și în cadrul spitalului de copii. A fost această problema deoarece celalalte centre de vaccinare aveau program și în week-end și automat platforma programează rapelul fix la 21 de zile”, a explicat şi Alexandra Doagă, medic coordonator la centrul de vaccinare de la Spitalul de Copii Galați.
„De când s-a deschis vaccinarea la copii avem 164 de doze de vaccin pediatric, de la începutul campaniei au fost vacinati 59 de copii, cum ambele doze și 46 doar cu o singură doză”, a precizat Gabriel Panaitescu, prefectul judeţului Galaţi.
În județul Galați mai sunt doar 10 centre sau cabinete de medici de familie care administrează vaccinul anticovid.