17 martie – Ziua Sfântului Patrick. Ziua naţională a Republicii Irlanda

17 Martie 2023, 09:10 (actualizat 17 Martie 2023, 09:18) Știrile TVR |

Sfântul Patrick

Pe numele său real, Maewyn Succat, acesta s-a născut în jurul anului 385, în Britania (atunci, parte a Imperiului Roman). În jurul vârstei de 16 ani a fost răpit şi dus în Irlanda, fiind pus să aibă grijă de oi, notează site-ul https://www.almanac.com/. În cei şase ani cât a durat captivitatea, a încercat să fugă de două ori, dar a fost prins; a treia oară a reuşit să scape, întorcându-se în locurile natale. În timpul acelor ani de sclavie, el a descoperit religia creştină. A petrecut următorii ani într-o mănăstire, pregătindu-se pentru munca sa misionară. Şi-a desăvârşit educaţia religioasă în Franţa, fiind o perioadă îndelungată ucenicul episcopului Gherman din Auxerre, care l-a hirotonit diacon, preot şi episcop. Şi-a luat numele de Patricius. În anul 432, a fost trimis în Irlanda, pentru a-i creştina pe irlandezi, notează site-ul http://icalendrier.fr/.

În Irlanda, Ziua Sfântului Patrick a fost marcată prin procesiuni în secolele IX-X. A fost recunoscută ca sărbătoare religioasă de Biserica Catolică în secolul al XVII-lea, papa Urban al VIII-lea incluzând-o în calendarul creştin al sărbătorilor. În 1903, Ziua Sfântului Patrick a devenit Ziua naţională a Republicii Irlanda, iar în noiembrie 1995, guvernul a avut iniţiativa organizării Festivalului Sfântului Patrick, care are loc, începând din 1996, în fiecare an, la Dublin, potrivit site-ului https://stpatricksfestival.ie/.

(w500) Parada de

Festivalul St. Patrick a crescut de la un eveniment de o singură zi la un eveniment de patru zile, cu muzică, spectacol, dans, teatru, literatură, arte vizuale, mâncare, wellness, activităţi comunitare şi multe altele. Este recunoscut la nivel global ca unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, cu o acoperire globală de peste 700 de milioane de oameni în 2022.

În 2023, evenimentul are loc în perioada 16-19 martie, punctul culminant fiind Parada de Ziua Sf. Patrick, în 17 martie, care se desfăşoară sub tema „We Are One” („Mar A Cheile Sinn”). Tema reaminteşte tuturor că atunci când acţionăm cu demnitate şi respect ca „UNUL”, ne putem proteja unii pe alţii dar şi lumea în care trăim.

Festivalul Quarter, organizat la Muzeul Naţional al Irlandei, Festivalul „Me Auld Flower”, cu mâncare şi băutură tradiţională, „St. Patrick’s Day Family Fest” la National Print Museum, „The Big Little Treasure Hunt” la Micul Muzeul din Dublin, Ballad Walking Tours, „New York/New Irish | A Diaspora of Artists” la Guinness Storehouse, tur ghidat „Forty Shades of Green – Folklore of the Irish Flora” la Grădinile Botanice Naţionale, sunt doar câteva dintre evenimentele ce au loc în fiecare zi a Festivalului St. Patrick.

(w500) Parada de

În 2022, după doi ani în care festivalul nu a putut fi organizat din cauza restricţiilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19, acesta a reuşit să conecteze, prin artele, cultura şi moştenirea irlandeză contemporană şi tradiţională, familiile, prietenii şi comunităţile din Irlanda şi din întreaga lume, sub tema „Connections/Naisc”.

Prima paradă organizată de Ziua Sf. Patrick nu a avut loc în Irlanda, ci în America. Potrivit surselor, parada a avut loc la 17 martie 1601 într-o colonie spaniolă, astăzi, St. Augustine, în Florida. În anul anterior, o celebrare a Sf. Patrick fusese organizată de vicarul irlandez al coloniei spaniole, Ricardo Artur, arată https://www.history.com/.

La mai mult de un secol distanţă, soldaţii irlandezi ce serveau în armata engleză au mărşăluit la 17 martie 1772, prin oraşul New York, celebrându-l pe sfântul ocrotitor al irlandezilor. Pornind de aici, evenimente similare au început să fie organizate şi în alte oraşe americane precum Boston, Chicago, Philadelphia şi Savannah.

Numărul imigranţilor irlandezi în SUA a crescut semnificativ după Marea Foamete din secolul al XIX-lea, care a lovit ţara, culturile de cartofi fiind distruse în mai multe rânduri de mană. Au murit atunci peste un milion de irlandezi, iar alte aproximativ două milioane au imigrat în mai multe zone ale lumii. Irlandezii şi-au luat cu ei doar tradiţiile, astfel încât parada organizată de Sfântul Patrick a devenit, în timp, modalitatea acestora de a-şi manifesta identitatea. Una dintre cele mai îndrăgite tradiţii de Ziua Sfântului Patrick este cea a colorării în verde a apelor râului Chicago, o tradiţie începută în 1962.

Ziua Sf. Patrick este sărbătorită în întreaga lume: din Irlanda, Statele Unite, Canada şi Australia şi până în Japonia şi Singapore. Reţetele populare de Ziua Sf. Patrick includ pâinea irlandeză cu bicarbonat de sodiu, mâncarea cu carne de vită sărată şi varză şi piureul de cartofi specific. Totodată, oamenii poartă articole de îmbrăcăminte în culoarea verde, culoarea fiind asociată cu Irlanda, supranumită „Insula de Smarald”.

Un alt simbol al sărbătorii irlandeze, pe lângă culoarea verde şi trifoiul (shamrock) este spiriduşul (Leprechaun). Numele irlandez al acestei figuri a folclorului irlandez este „lobaircin”, însemnând „om mic”. Credinţa în spiriduşi provine probabil din credinţa celtică în zâne, care îşi puteau folosi puterile magice pentru a sluji binele sau răul. În basmele populare celtice, spiriduşii erau personaje irascibile, responsabile pentru repararea pantofilor celorlalte zâne, potrivit https://www.history.com/. Preluare: Agerpres

Source

Distribuie știrea