27 octombrie, Ziua Sustenabilităţii în România. Studiu: 6 din 10 români trăiesc fără siguranța zilei de mâine. Principalii responsabili, instituțiile de stat și politicienii. Borbely: Provocarea pentru Guvern este dialogul cu societatea

27 Octombrie 2023, 08:52 (actualizat 27 Octombrie 2023, 09:05) Știrile TVR |

Un studiu al agenției IZI Data arată ca 6 din 10 români spun că trăiesc fără siguranța zilei de mâine, iar principalii responsabili menționați sunt instituțiile de stat și politicienii.

Astăzi, 27 octombrie, este Ziua Sustenabilităţii şi vorbim despre nevoile oamenilor, într-o actualitate din ce în ce mai încărcată de primejdii. Despre acest subiect a vorbit la TVR Info Laszlo Borbely, Consilier de Stat în Guvernul României, la Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.

Proiectul de lege privind declararea zilei de 27 octombrie drept Ziua Sustenabilităţii în România a fost depus la 1 septembrie 2022, la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, la iniţiativa mai multor deputaţi şi senatori ai partidelor parlamentare, un proiect de lege conturat de Ambasada Sustenabilităţii în România, în colaborare cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă. A fost adoptat de Senat la 24 octombrie 2022.

Potrivit expunerii de motive, iniţiatorii au arătat că, în România, domeniul sustenabilităţii este unul de interes şi acţiune cu rezultate bune. „După adoptarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă la nivelul ONU, Parlamentul României a fost primul din cele 171 ale Uniunii Interparlamentare care a adoptat o declaraţie puternică de susţinere a acesteia. Conform declaraţiei adoptate în unanimitate în Parlament, la nivelul Guvernului a fost înfiinţat Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă a României, care a revizuit, în 2018, Strategia naţională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030.”

„Preocuparea pentru sustenabilitate este abordată serios şi în mod susţinut atât de reprezentanţii societăţii civile, cât şi de cei ai mediului de afaceri, mediului academic şi ai unor instituţii publice. Prin demersul de a avea o recunoaştere oficială a Zilei Sustenabilităţii în România, ne propunem să creştem notorietatea principiilor dezvoltării durabile la nivel naţional, astfel încât acestea să fie îmbrăţişate de cât mai mulţi cetăţeni.”, se arată în continuare în document.

La data 3 mai 2023, Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a votat proiectul de lege cu 182 voturi pentru, 32 contra şi 48 abţineri. Preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat, la 31 mai 2023, prin Decretul nr.778/2023, Legea nr.157/2023 privind Ziua Sustenabilităţii în România. La 31 mai, textul de lege a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 483, partea I.

Potrivit actului normativ, cu acest prilej se pot organiza activităţi culturale, sociale şi educaţionale prin care să fie promovate bune practici în domeniul sustenabilităţii şi să se evidenţieze importanţa aplicării principiilor dezvoltării durabile. Autorităţile publice locale şi centrale pot acorda sprijin material, financiar şi logistic entităţilor care doresc să organizeze evenimente şi acţiuni publice dedicate sărbătoririi sustenabilităţii. Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune pot include în programele lor emisiuni dedicate promovării sustenabilităţii în toate domeniile care privesc viaţa oamenilor.

În ultimii ani, eforturile societăţii civile de a populariza principiile sustenabilităţii, cu sprijinul Guvernului României prin Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, s-au evidenţiat o serie de evenimente şi iniţiative care au stârnit interes la nivelul factorilor interesaţi precum companii, instituţii publice, ONG-uri, institute de cercetare, presă şi simpli cetăţeni.
În acest sens, în 2022, Ambasada Sustenabilităţii în România, în colaborare cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, a organizat pentru prima oară un eveniment pentru marcarea Zilei Sustenabilităţii în România în data de 27 octombrie, dată care coincide cu inaugurarea „Coloanei Infinitului” în 1938, sculptura marelui Constantin Brâncuşi, un simbol puternic al sustenabilităţii din perspectiva tehnicii sale şi a interacţiunii cu materialul, care îl pune într-un dialog creativ direct cu natura şi materia.

În 2019, Ambasada Sustenabilităţii în România a lansat Coaliţia România Sustenabilă, un program unic, ca parte a planului de implementare şi monitorizare a Strategiei naţionale pentru dezvoltare durabilă. Coaliţia România Sustenabilă este recunoscută oficial de Guvernul României, drept partener, în baza unui acord de colaborare încheiat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă în aprilie 2021 şi mijloceşte dialogul pe teme care ţin de sustenabilitate între autorităţi publice, mediu de afaceri, societate civilă, mediu academic şi lideri de opinie.

România, în calitate de stat membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Uniunii Europene, şi-a exprimat adeziunea la cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) ale Agendei 2030, adoptată prin Rezoluţia Adunării Generale a ONU A/RES/70/1, în cadrul Summit-ului ONU pentru Dezvoltare Durabilă din septembrie 2015. Concluziile Consiliului UE, adoptate în data de 20 iunie 2017, „Un viitor durabil al Europei: răspunsul UE la Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă” reprezintă documentul politic asumat de statele membre ale UE privind implementarea Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă.

Prin această strategie, România îşi stabileşte cadrul naţional pentru susţinerea Agendei 2030 şi implementarea setului de 17 ODD. Strategia susţine dezvoltarea României pe trei piloni principali, respectiv economic, social şi de mediu. Strategia este orientată către cetăţean şi se centrează pe inovaţie, optimism, rezilienţă şi încrederea că statul serveşte nevoile fiecărui cetăţean, într-un mod echitabil, eficient şi într-un mediu curat, în mod echilibrat şi integrat.

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă (DDD) este autoritatea publică responsabilă de coordonarea, la nivel naţional, a activităţilor care facilitează implementarea SNDDR 2030, în baza Hotărârea Guvernului nr. 313/2017 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, cu modificările şi completările ulterioare. Prin Planul Naţional de Acţiune, Departamentul îşi asumă responsabilităţi şi mobilizează toate părţile interesate să se implice pentru atingerea celor 17 obiective de dezvoltare durabilă (ODD).

În 2021, Consiliul consultativ pentru dezvoltare durabilă (34 de membri), un organism cu rol consultativ, fără personalitate juridică, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 114/2020 privind constituirea Consiliului consultativ pentru dezvoltare durabilă, a devenit membru în Reţeaua Europeană a Consiliilor Consultative pentru Dezvoltare Durabilă (EEAC). EEAC reuneşte 18 organe consultative din 14 ţări şi regiuni europene, cu reprezentanţi din mediul academic, societatea civilă, sectorul privat şi organismele publice, experţi cu ani de experienţă în producerea de sfaturi independente.

CUVINTE CHEIE

Articole pe aceeaşi temă

Source

Distribuie știrea