• Sun. Jul 25th, 2021

Știrea de Azi

Actualitatea într-un singur loc.

30 iunie, ziua dedicată asteroizilor și modalităților prin care Pământul poate fi protejat de un posibil impact periculos. Imagini live cu rocile spațiale

Jun 30, 2021

Pentru a sărbători ediția a VII-a a Zilei Asteroizilor, Proiectul Telescopul Virtual 2.0 va transmite live imagini cu cei mai spectaculoși asteroizi din apropierea Pământului și întâlnirile lor cu planeta noastră „O călătorie printre asteroizii din apropierea Pământului ”. Va fi o explorare a tărâmului asteroizilor, în special al celor care se apropie de planeta noastră. Unele dintre aceste roci spațiale vor putea fi văzute în timp real aici.

30 Iunie 2021, 08:43 | Magda Manea |

Virtual Telescope Project / FOTO: virtualtelescope.eu

Ziua Asteroidului este un eveniment recunoscut de Organizația Națiunilor Unite și organizat anual cu scopul de a atrage atenția asupra asteroizilor și a modalităților prin care Pământul poate fi protejat de un posibil impact periculos. Ziua Asteroidului a fost fondată în 2014, de Dr. Brian May, astrofizician și chitarist al formației rock Queen, Danica Remy, COO Fundația B612, Rusty Schweickart, astronaut Apollo și Grig Richters, regizor german.

Ziua Asteroidului are loc pe data de 30 iunie în fiecare an pentru a aminti de cel mai mare impact cu un asteroid din istoria documentată, evenimentul din Siberia – Tunguska, care a distrus peste 2.000 km pătrați, cât suprafața unui oraș de mari dimensiuni.

Începând cu ediția din anul 2017, ROSA a devenit partener oficial al proiectului.

(w460) Asteroid

Președintele Agenției Spațiale Române (ROSA), Marius-Ioan Piso, a declarat că “România este preocupată de subiectul apărării planetare, în special cu privire la Obiecte din Apropierea Pământului. Eforturile noastre sunt concentrate în cadrul ESA în misiuni precum Proba-3, misiunea AIDA și misiunea AIM”.

Cosmonautul român, Dumitru-Dorin Prunariu, care a jucat un rol esențial în adoptarea Declarației ONU prin UN COPUOS și cu susținerea Asociației Exploratorilor Spațiali (ASE), a explicat rolul extrem de important al unei colaborări internaționale continue: “Apărarea planetară stă în capabilitățile noastre din viitorul apropiat. Atingerea acestor obiective necesită însă o colaborare continuă și puternică între instituțiile guvernamentale, instituțiile academice și organizații private pentru a dezvolta active terestre și spațiale. Din acest motiv Ziua Asteroidului este atât de importantă”.

Sursa: http://www2.rosa.ro/

Source

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *