Pe 4 martie 1977, România era puternic zguduită timp de 56 de secunde de un cutremur. De atunci, am rămas cu frica unei astfle de calamităţi, cu teama că oricând, mii de vieţi pot fi puse în pericol şi clădiri puse la pământ. Pentru ca numărul victimelor să fie cât mai mic, în cazul în care România este lovită din nou de o astfel de calamitate, medicii şi asistenţii militari vor fi şi mai bine pregătiti pentru a interveni. Asta pe lângă experiența pe care deja unii dintre ei o au în zone de conflict. Şi-au povestit experienţele şi cazurile care i-au marcat în emisiunea Frontul Special.
Peste 1.500 de morți. 11.300 de răniți. Zeci de clădiri prăbușite, cele mai multe în București, și aproape 33 de mii de locuințe avariate. Este bilanțul sumbru al cutremurului cu magnitudine de 7,2 din 4 martie 1977.
47 de ani mai târziu, Capitala are o lungă listă cu peste 2.600 de clădiri cu risc seismic. Iar multe dintre acestea s-ar prăbuși la un cutremur asemănător. În cazul unui astfel de dezastru, asistența medicală este vitală. La fel și colaborarea dintre medicii militari și civili.
Alexandru Nicolescu este medic șef la compartimentul primiri urgențe al Spitalului Militar de Urgență din Piteşti. A fost în misiune în Kosovo şi în Afganistan, ca medic militar. În Kosovo a tratat şi civili, deşi misiunea lor era alta. Între ei şi un copil de abia 2 ani, căruia i-a salvat viaţa
Alexandru Nicolescu, şef CPU, Spitalul Militar Piteşti: A fost o fetiță de 2 ani cu care parințiii efectiv s-au prezentat la poarta bazei în brațe, neavând alte soluţii. Am tratat acel copilaș, eram eu și o colegă italiancă, chirurg, nu aveam experiență în pediatrie. M-a impresionat pentru că mă aștepta acasă fetița mea de 3 ani, și a fost un caz mai dificil pentru că nu aveam resursele și experiența în astfel de patologii.
Experienţa din teatrele de operaţii a fost extraordinară, spune şi medicul de urgențe Cătălin Boca. Este comandantul Spitalului Militar din Constanţa. A salvat vieți în medii ostile, fără resurse și fără tehnologie avansată pentru diagnostic și tratament.
Cătălin Boca, comandantul Spitalului Militar Constanţa: Îmi aduc aminte de cazurile în care cât de important a fost acel medic sau militar salvator – în cazul unor militari danezi, care erau într-o misiune de patrulare și au trecut peste un dispozitiv exploziv. Turnicheții au fost aplicați la timp de către unul din colegii lui și i s-a salvat efectiv piciorul.
Nicoleta Zalomir, asistent medical la Spitalul Militar din Iaşi, își amintește prima misiune pe care a avut-o la spitalul din Kandahar. A intervenit în cazul unui militar surprins de explozia unui dispozitiv improvizat.
Nicoleta Zalomir, asistent medical ATI, Spitalul Militar Iaşi: A fost momentul în care trebuia să pui în aplicare tot ceea ce ştiai, pentru că viaţa acelui om depindea de echipa medicală. Viața i-a fost salvată, dar picioarele i-au fost amputate. În momentul în care s-a trezit, asta m-a marcat cel mai mult, a început să ne povestească că acasă îl aşteptau doi copii de 3, respectiv 5 ani, fapt care m-a emoţionat mai mult, pentru că fiind mamă a doi copii ştiu cât de important este pentru un părinte să fie alături de copii.
Sunt experiențe care contează în cazul unei catastrofe majore. Și din care pot învăța alți medici și asistenți, de care oricând pot depinde sute, chiar mii de vieți, nu doar în caz de război, ci și pe timp de pace.
