Drogurile ieftine ajung prea ușor la minori. Printre cele mai periculoase substanțe vândute de traficanți se numără 3-CMC și 4-CMC

Drogurile tip cristal au devenit cele mai accesibile și mai consumate stupefiante în România. Autoritaţile au făcut tot mai multe capturi şi au arestat traficanţi: polițiștii antidrog din Neamț au prinși 13 indivizi care vindeau droguri nu doar adulților, ci și adolescenților minori. Și totuși, drogurile ieftine ajung foarte repede la dealeri și la consumatori, mulți dintre ei, minori.

Printre cele mai periculoase substanțe vândute de traficanți se numără 3-CMC și 4-CMC, cunoscute sub numele de cristal, substanță pe seama căreia sunt puse cel puțin două morți suspecte din ultimii ani în Piatra Neamț.

Omanii legii spun că nu e vorba de o grupare organizată, ci de dealeri care colaborau așa încât fiecare să aibă marfă și clienți. Unul dintre ei a reușit să cucerească și două minore. Surse judiciare spun că cele două fete dintr-un sat din județul Neamț ar fi fost impresionate de mașină luxoasă a dealer-ului de 30 de ani și s-ar fi lăsat convinse să-l însoțească în repetate rânduri la moteluri și pensiuni.

Cătălin Țone, expert antidrog: Nu e pt prima dată când traficanții de droguri se folosesc de dependența victimelor pentru a întreține relații sexuale cu acestea, pentru a le viola. Există astfel o dualitate între dependența de persoană, precum metodă lover boy, și dependența de substanță. Practic tânăra e prinsă ca într-o chingă și e greu să scape fără ajutor extern.

Zilele trecute, polițiștii antidrog au făcut peste 20 de percheziții la locuințele suspecților.

Andreea Atomei, purtător de cuvânt, IPJ Neamţ: Au fost descoperite și ridicate cantități de droguri de risc, canabis, și de mare risc 3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal, o parte porționate și ambalate în scopul comercializării, comprimate, grindere, cântare electronice, obiecte purtând urme de substanță, medii de stocare a datelor, 28.760 de lei și 250 de euro.

Surse judiciare spun că dealerii cumpărau drogurile de la traficanți din Galați, care aveau legătură directă cu producători olandezi.

Bogdan Gheorghe, medic, Agenţia Naţională Antidrog: În continuare, legislațiile naționale diferă de la țară la țară și e un impediment în acest război împotriva acestor tipuri de substanțe. Alte țări nu pun accent atât de mare pe aceste tipuri de substanțe, ceea ce face ca dealerii să experimenteze noi metode. Există situații în care dealerii nu știu ce comercializează. Ei cred că vând o anumită substanță, dar la analizele de laborator ies și alte tipuri de substanțe.

Specialiștii spun că tocmai această diversitate a componentelor drogurilor îi împiedică pe medici să intervină cu succes în cazuri de sevraj.

Distribuie știrea