De trei ori ghinion pentru sute de turiști care au luat trenul de la Timișoara până la mare. Au ajuns cu aproape 6 ore întârziere, pentru că locomotiva a lovit un copac de pe şine, apoi s-a stricat un vagon, iar o furtună a întrerupt mai mult timp alimentarea firelor de electricitate. CFR Călători și-a cerut suze pentru toate problemele și le-a oferit călătorilor câte o sticlă cu apă.
Trenul a pornit din Timișoara miercuri seară. După 13 ore de mers, călătorii ar fi trebuit să ajungă de dimineață la Constanța, dar s-au putut da jos din tren abia la prânz.
Locomotiva a lovit un copac căzut pe șine, s-a defectat și a trebuit schimbată cu o alta. Când totul părea rezovat și trenul și-a reluat călătoria, un vagon a avut nevoie de reparații. Apoi, o furtună a întrerupt curentul pe liniile de contact.
În total, aproape 6 ore de întârziere. Un coșmar atât pentru călători, cât și pentru cei care l-au așteptat în gările de pe traseu.
CFR le-a oferit apă călătorilor care au avut măcar norocul de a fi într-un tren cu aer condiționat, care a și funcționat. Turiștii au pierdut însă pe drum aproape o zi din concediul lor la mare.
Un incident a avut loc și în trenul de la Oradea. Unui călător i s-a făcut rău în vagon și a fost preluat de un echipaj SMURD în gara din Constanța.