O furtună puternică s-a abătut peste Turnu-Severin. Ploaia a inundat mai multe străzi în sudul orașului, zona gării și ieșirea spre Timișoara. În Maramureş, un bărbat a murit lovit de trăsnet, în timp ce era cu animalele la păscut, iar unul a fost rănit de prelata desprinsă de la o terasă. Vântul a pus la pământ o pădure, la Văleni.
”În intervalul 18:20 – 20:00, s-au înregistrat 29 de apeluri prin numărul unic de urgenţă 112, care solicitau intervenţia pompierilor militari, în urma manifestării fenomenelor hidrometeorologice periculoase din această seară”, anunţa, luni seară, ISU Maramureş, potrivit hotnews.ro
Sursa citată a precizat că s-au semnalat 14 situaţii de copaci căzuţi, majoritatea în municipiul Sighetu Marmaţiei, dar şi în Budeşti, Cavnic, Rona de Sus şi Petrova.
”Totodată, în municipiul Sighetu Marmatiei 6 acoperişuri au fost luate de vânt. Tot acolo, o prelată de la o terasă a fost ruptă, lovind în cădere un bărbat. La sosirea echipajului medical la faţa locului, victima era conştientă, cooperantă, cu leziuni la nivelul capului, fiind transportată la spital pentru investigaţii suplimentare, de către o ambulanţă SMURD”, a mai transmis sursa citată.