Alegeri legislative anticipate în Franţa: 26,63%, rata de participare la ora 12.00, cea mai ridicată din 1981

Rata de participare la turul doi al alegerilor legislative anticipate din Franţa a crescut duminică la prânz (10:00 GMT), la 26,63%, faţă de 25,9% la aceeaşi oră în primul tur, a anunţat Ministerul de Interne, citat de AFP.

Această cifră este cea mai mare pentru alegerile legislative de la scrutinul din 1981 (28,3%), marcat de sosirea stângii la putere.

În primul tur de scrutin de duminică trecută, participarea ajunsese la 25,9% la aceiaşi oră. La alegerile din 2017, participarea la turul doi a fost de 18,99%.

Prezenţa mare la vot de până acum arată interesul deosebit pe care francezii îl acordă acestor alegeri, în care pentru prima dată extrema dreaptă a lui Marine Le Pen ar putea ajunge pe primul loc şi ar putea prelua puterea, notează EFE.

Primele date oficiale privind participarea la vot au venit după ce, potrivit mass media franceze, în numeroase zone din ţară s-a înregistrat o prezenţă semnificativă la urne, iar votul s-a desfăşurat în mod normal şi fără incidente. Preluare: Agerpres

Distribuie știrea