Restricțiile de circulație pe podul Prieteniei Giurgiu-Ruse vor crește prețul fructelor și legumelor din Grecia și Turcia

Prețurile fructelor și legumelor din import ar putea să crească și mai mult după ce vor fi impuse restricții de circulație pe podul Prieteniei Giurgiu-Ruse, principala poartă de acces spre Bulgaria și mai departe, spre Grecia și Turcia. Avertismentul vine din partea comercianților și a transportatorilor care se tem că mărfurile vor ajunge mai greu în piețele și în magazinele de la noi. Șoferii de TIR au început deja să caute rute alternative, dar și acolo sunt nevoiți să aștepte cu orele la cozi interminabile.

Bulgarii încep reparațiile la podul Prieteniei, Giurgiu-Ruse, miercuri, 10 iulie. Circulația va fi restricționată, iar șoferii vor înainta pe o singură bandă din două. Lucrările sunt programate să dureze doi ani.

Transportatorii au început deja să caute rute alternative, cum este podul Vidin-Calafat, dar și acolo au apărut cozi kilometrice. Timpul de așteptare pentru a trece în Bulgaria poate să ajungă chiar și la 20 de ore.

Transportatorii sunt îngrijorați că mărfurile importate din țări precum Grecia și Turcia vor ajunge tot mai greu în piețe și în magazine.

Radu Dinescu, secretar general, Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România: Restricția de circulație pe podul de la Giurgiu-Ruse o să afecteze în mod semnificativ fluxul comercial. Din păcate, alternativele sunt foarte subțiri.

Cele mai mari scumpiri ar putea să apară la fructe și legume, mai ales în sezonul rece, când nu se va mai găsi marfă românească, spun analiștii pieței agricole.

Florin Constantin, analist al pieței agricole: O să putem vedea un impact negativ, probabil în creșterea prețurilor și în aprovizionare în extra-sezon când Turcia, Grecia sunt țări mari exportatoare de legume-fructe către noi.

În unele cazuri, furnizorii au crescut deja preţurile. Comercianţii reclamă că plătesc mai mult pentru citrice, în condițiile în care producțiile unor țări au fost sub așteptări.

Cătălin Scarlat, patron magazine de proximitate: Ceva mai mare este creșterea la lămâi. Sunt vreo două săptămâni de când au crescut și trece ușor de 10 procente. Portocalele, nefiind neapărat perioada în care ele se vând, nu au avut o creștere semnificativă.

Pe piața europeană, portocalele s-au scumpit în medie cu aproape 4% în iunie, în comparație cu luna mai. Și prețul lămâilor a crescut ușor, arată cele mai recente statistici oficiale.

În pieţe, schimbările sunt vizibile. Kilogramul de lămâi sau de portocale se vinde cu un preț cuprins între 10 și 15 lei, în funcție de tarabă.

Analiștii nu exclud creșteri de prețuri și la alimente importate din Turcia și Grecia în contextul în care circulația mărfurilor va fi afectată de restricțiile de circulație de pe podul Giurgiu-Ruse.

Distribuie știrea