Ucraineanca Iaroslava Mahucih a doborât recordul la săritura în înălțime, vechi de 37 de ani. A reuşit să treacă din prima încercare peste ştacheta înălţată la 2,10 m

Iaroslava Mahucih a stabilit un nou record mondial în proba feminină de săritură în înălţime. În concursul Diamond League de la Paris sportiva din Ucraina a reuşit să treacă, din prima încercare, peste stacheta înălţată la 2,10 m.

Astfel cu trei săptămâni înaintea startului JO 2024, Mahucih a reuşit să îmbunătăţească cu un centimetru vechiul record mondial deţinut de Stefka Konstadinova  din Bulgaria, record ce data de 37 de ani, din august 1987. 

Iaroslava Mahucih: Am încercat acum doi ani în Bruxelles, dar nu eram pregătită pentru un asemenea record. Acum am sărit însă excelent şi am reuşit cel mai bun rezultat personal. Bineînţeles că este un sentiment incredibil. Acum am marcat istoria atletismului. Desigur că tot ce fac, aceste rezultate, le dedic poporului ucrainean. Este un pas bun pentru Jocurile Olimpice şi abia aştept să revin la Paris.

În vârstă de 22 de ani, Iaroslava Mahucih este campioană mondială en titre la săritura în înălţime şi principala favorită la câştigarea aurului medaliei de aur la Jocurile Olimpice de la Paris, competiţie care din 26 iulie se vede la Televiziunea Română.

Distribuie știrea