Piloții de la TAROM au ajuns la un acord privind revendicările salariale, după greva nedeclarată de ieri. Într-un comunicat de presă, reprezentanții TAROM au anunțat că zborurile au fost reluate după negocierile dintre companie și personalul navigant.
Părțile au discutat despre salarii, principala nemulțumire a piloților care au declanșat ieri protestul care a provocat pierderi de aproximativ 2,5 milioane de euro.
Toate cursele TAROM programate azi au decolat de pe Aeroportul Henri Coandă. Ieri, mii de pasageri au așteptat ore în șir îmbarcarea și decolarea unor avioane, după ce mai mulți piloți și copiloți s-au declarat inapți de zbor, iar cursele au fost amânate sau anulate.
Toate zborurile regulate ale TAROM se desfăşoară conform programărilor. Compania a ajuns la un acord cu personalul
Compania TAROM a încheiat un acord cu personalul navigant pentru derularea operaţiunilor de zbor în regim normal, astfel încât marţi dimineaţa toate zborurile regulate, atât pe rute interne, cât şi externe, se desfăşoară conform programărilor de zbor, informează operatorul aerian naţional.
Situaţia creată la TAROM nu a fost un proces normal de negociere a condiţiilor de muncă şi a creşterilor salariale, consideră comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean.
„În timp ce noi discutam despre această situaţie la TAROM, Aer Lingus, care este transportatorul naţional al Irlandei, anunţa greve ale piloţilor pentru măriri de salariu, cu 80 de zboruri anulate în acest weekend, diferenţa fiind că acolo lucrurile se anunţă, pasagerii ştiu că urmează un conflict de muncă, îşi plănuiesc într-un fel sau altul călătoriile, nu sunt luaţi prin surprindere. Şi eu cred că ceea ce s-a întâmplat aici la TAROM este, să spun, nepotrivit, apropo de respectul faţă de pasageri şi faţă de companie, care până la urmă este angajatorul piloţilor, pentru că s-au trezit toţi brusc cu o situaţie de criză care nu a fost planificată, nu a fost anunţată, nu a fost un proces normal, să spunem, de negociere a condiţiilor de muncă şi a creşterilor salariale. Înţeleg că lucrurile se negociază şi se vor rezolva”, a susţinut Adina Vălean, în conferinţa de bilanţ de marţi.
Ea a apreciat că situaţia de la TAROM nu este de bun augur în contextul în care compania beneficiază de un ajutor de stat aprobat de Comisia Europeană.
„Ajutorul de stat pentru compania TAROM înseamnă un certificat de sănătate, înseamnă un start de la zero pentru companie. Această aprobare s-a făcut în baza unui plan de restructurare, cu previziuni precise, care este considerat de Comisia Europeană ca fiind un plan bun pentru ca această companie să fie profitabilă. Acum, dacă astfel de situaţii, de demersuri, de cereri de modificare a bugetului companiei pentru una sau alta au un impact negativ asupra planurilor de viitor ale companiei nu ştiu să vă răspund. Este o chestiune care e la nivelul managementului, dar pot să vă spun că nu e de bun augur. În principiu, de abia s-a aprobat acest plan, ar trebui să se ţină de el, să respecte bugete. Astea fiind zise, chestiunile legate de condiţiile de muncă pentru piloţi şi pentru alţi lucrători din domeniul transporturilor sunt chestiuni care sunt în discuţie, în dezbatere şi e necesar să fie rezolvate în general în întreaga Uniune Europeană”, a precizat comisarul.
Vălean s-a declarat „absolut convinsă” că TAROM se va ţine de planul de restructurare.
„Acordarea ajutorului de stat şi aprobarea lui înseamnă că se creează bazele profitabilităţii ulterioare a companiei. Dacă apar evenimente care diminuează această posibilitate asta nu ţine de acordarea ajutorului de stat, iar angajamentele din plan sunt absolut convinsă că vor fi respectate. Dar ar fi păcat ca atâta timp cât ele au creat bazele pentru profitabilitate ulterior ea să fie diminuată de alte evenimente şi întâmplări care nu sunt previzibile„, a afirmat aceasta.
Potrivit oficialului european, vara anului 2024 va fi una grea, mai ales pentru ţările din sud-estul Europei, iar astfel de situaţii nu sunt de dorit.
Compania TAROM a anunţat, marţi dimineaţa, că a încheiat un acord cu personalul navigant pentru derularea operaţiunilor de zbor în regim normal, astfel încât marţi dimineaţa toate zborurile regulate, atât pe rute interne, cât şi externe, se desfăşoară conform programărilor de zbor.
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat că TAROM va trebui să despăgubească pasagerii ale căror zboruri au fost anulate în cursul zilei de luni.
Piloții TAROM: Ne este neglijată alimentația, uniformele noastre sunt vechi și incomplete
TAROM a înregistrat pierderi de aproximativ 2,5 milioane de euro, pe perioada protestului de luni al piloţilor, acesta fiind un semnal de alarmă împotriva condiţiilor actuale de muncă.