Alianţa de stânga plasată pe prima poziţie în alegerile legislative desfăşurate duminică în Franţa, ce nu a obţinut însă o majoritate absolută, a revendicat marţi dreptul de a forma noul guvern, aşteptând să se ajungă la desemnarea unei personalităţi care să conducă executivul, notează AFP.
Negocierile intense continuă, în contextul în care tabăra macronistă nu a exclus complet formarea unei noi echipe cu dreapta republicană.
Preşedintele Emmanuel Macron care, la rândul său, nu s-a exprimat de la anunţarea rezultatelor scrutinului, se pregăteşte să plece la Washington pentru a participa la Summitul NATO care marchează 75 de ani de la crearea Alianţei Nord-Atlantice.
Duminică, Franţa se aştepta la o victorie a extremei drepte, dar rezultatul a fost unul surprinzător – pe primul loc s-a plasat Noul Front Popular (NFP), o alianţă formată din stânga radicală, comunişti, socialişti şi ecologişti.
Marţi, deputaţii de stânga au părut să excludă extinderea bazei lor politice, chiar dacă nu dispun decât de 190 de locuri, mult sub majoritatea absolută (289 de deputaţi).
”Nu cred că astăzi suntem în situaţia de a avea o coaliţie mai largă la guvernare decât Noul Front Popular”, a declarat senatorul ecologist Yannick Jadot pentru postul de televiziune TF1.
În calitate de coordonator al partidului Franţa Nesupusă (LFI, stânga radicală), Manuel Bompard a avertizat că stânga ar aplica programul său şi ”i-ar reveni fiecăruia dintre grupuri să-şi asume responsabilităţile, fie să voteze propunerile noastre, fie să le respingă”.
Alianţa de stânga doreşte în special să se revină asupra mai multor măsuri adoptate de tabăra prezidenţială, începând cu reforma sistemului de pensii, iniţiativă extrem de nepopulară în al doilea mandat al lui Macron.
De asemenea, NFP are în vedere abrogarea legii imigraţiei în forma actuală şi creşterea salariului minim.