În contextul numeroaselor coduri de canicula, are loc, luni, un Comitet interministerial dedicat sectorului energetic, la care participă ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Sunt îngrijorări privind posibile pene majore de curent.
Pe agenda şedinţei se vor afla subiecte, precum: analiza situaţiei actuale din sistemul energetic naţional; impactul condiţiilor meteorologice şi soluţiile necesare; evoluţia consumului şi producţiei pe termen scurt şi mediu.
Resursele de energie primară au scăzut cu 5%, în primele cinci luni; consumul de energie electrică al populaţiei, pe minus cu 0,4%
Resursele de energie primară ale României au scăzut cu 5%, iar cele de energie electrică s-au diminuat cu 2,4%, în primele cinci luni ale acestui an faţă de perioada similară din 2023, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Principalele resurse de energie primară, în intervalul de analiză, au totalizat 12,801 milioane de tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 669.800 tep.
De asemenea, producţia internă a însumat 7,248 milioane tep, mai puţin cu 347.700 tep (-4,6%), raportat la primele cinci luni ale anului anterior, în timp ce importul a fost de 5.553 milioane tep (-5,5%).
Potrivit sursei citate, în perioada ianuarie – mai 2024, resursele de energie electrică au fost de 27,855 miliarde de kWh, în scădere cu 697,1 milioane kWh faţă de acelaşi interval din 2023.
Totodată, producţia din termocentrale s-a ridicat la 7 miliarde de kWh, în scădere cu 501,9 milioane kWh (-6,7%), iar producţia din hidrocentrale a fost de 7,245 miliarde de kWh, cu 1,791 miliarde de kWh (-19,8%) sub nivelul înregistrat la finele lunii mai 2023. În acelaşi timp, producţia din centralele nuclearo-electrice s-a situat la 4,677 miliarde de kWh, în creştere cu 57,4 milioane kWh (+1,2%).
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prelungit până miercuri inclusiv atenţionările Cod roşu şi Cod portocaliu de caniculă, valabile în toată ţară.