Ministerul Afacerilor Externe a informat vineri seară că, în cazul incidentelor din noaptea de joi spre vineri, de la Leeds, Marea Britanie, în care au fost implicaţi cetăţeni români, există o anchetă în desfăşurare, iar, în acest context, interesul minorilor implicaţi este o prioritate.
Până vineri seară nu au fost recepţionate notificări cu privire la reţinerea sau arestarea unor cetăţeni români implicaţi.
Conform MAE, consulul general al României la Manchester a avut o serie de întâlniri cu reprezentanţii autorităţilor locale din Leeds implicate în gestionarea situaţiei care a avut la bază acţiunea de preluare a 4 cetăţeni români minori în grija serviciilor sociale locale.
În cadrul dialogului, reprezentanţii autorităţilor locale de poliţie au apreciat demersurile efectuate de Consulatul General al României la Manchester în sprijinul normalizării situaţiei, respectiv discuţiile cu familia de cetăţeni români şi cu reprezentanţii cultelor religioase din care fac parte cetăţenii români prezenţi la faţa locului.
În cadrul discuţiilor, a fost subliniată necesitatea respectării recomandărilor autorităţilor locale, urmarea căilor legale de acţiune şi importanţa respectării deciziilor autorităţilor de protecţie a minorilor din Leeds.
De asemenea, în contextul discuţiilor cu reprezentanţii serviciilor sociale britanice din cadrul Consiliului local Leeds care gestionează cazul cetăţenilor români minori, precum şi cu familia de cetăţeni români, reprezentanţii Consulatului General din Manchester i-au asigurat de sprijinul autorităţilor române în identificarea unei soluţii stabile, de durată, în interesul superior al minorilor, cu respectarea deciziilor adoptate de autorităţile britanice responsabile de caz.
Reprezentanţii misiunii române au subliniat importanţa deschiderii şi a cooperării familiei minorilor cu autorităţile competente, pentru identificarea tuturor instrumentelor menite să faciliteze o soluţie în interesul superior al minorilor.
MAE a dat asigurări că, prin intermediul misiunilor diplomatice şi prin oficiile consulare ale României, iar în unele situaţii cu sprijinul ataşaţilor pentru probleme sociale şi de muncă, acordă o atenţie deosebită minorilor români care s-ar putea regăsi în situaţii dificile, în străinătate.
Între timp, este menţinut dialogul cu părinţii minorilor, cu autorităţile locale competente, precum şi cu instituţiile române cu atribuţii în materie de protecţie a drepturilor minorilor.
MAE evidenţiază că în toate demersurile efectuate în cazul cetăţenilor români minori aflaţi în situaţii deosebite primează exclusiv principiul fundamental privind respectarea interesului superior al copilului, în deplină concordanţă cu principiile înscrise în Convenţia privind Drepturile Copilului, cu respectarea reglementărilor din statul de cetăţenie sau reşedinţă permanentă sau domiciliu al minorului.
Români implicați în incidente violente la Leeds.„Să vină mascații de la București, că îi dărâmăm și pe ei!”. Poziția MAE
Haos în cel mai mare oraș din nordul Angliei, Leeds. O mulțime violentă a răsturnat o mașină de poliție, a spart geamuri și a incendiat un autobuz etajat. Totul ar fi degenerat după acțiunea unor lucrători sociali pe o stradă situată la aproximativ un km de centrul orașului.