Lideri PSD și PNL au făcut planul la Guvern, în funcție de care stabilesc ce taxe și impozite aplică din 2025

Liderii PSD și PNL au discutat, luni, la Guvern, despre pachetul de măsuri fiscal-bugetare ce vor fi aplicate din ianuarie 2025. Ministrul Finanțelor trebuie să le prezinte în fața coaliției de guvernare până la 1 septembrie. De anul viitor ar putea fi eliminate facilitățile fiscale pentru angajații din IT, agricultură și industria alimentară.

Potrivit unor surse, în ședința coaliției de luni, ministrul Finanțelor a prezentat principalele date din discuția pe care a avut-o săptămâna trecută cu experții  Comisiei Europene. A fost informat că patru state europene ar putea intra în procedura de deficit excesiv. E vorba despre Franța, Italia, Ungaria și Polonia.

Până în 15 octombrie, Guvernul României trebuie să transmită la Bruxelles un plan de măsuri fiscal-bugetare pe baza cărora va negocia reducerea deficitului bugetar pentru următorii 7 ani.

În ceea ce privește gap-ul de TVA, analiza prezentată de Marcel Boloș arată că acesta va scădea cu 5% pe an în următorii 5 ani, astfel încât România să ajungă la un gap de TVA de 10% în 5 ani.

Aproximativ 2,6% din deficitul bugetar înregistrat pe primele 5 luni ale acestui an reprezintă investiții, fiindcă 75% din banii împrumutați de România sunt pentru investiții.

Investițiile pe primele 6 luni ale acestui an au depășit 47 de miliarde de lei, doar în luna iulie au ajuns la 11 miliarde de lei.

Datele adunate de experții de la Ministerul Finanțelor arată că, până la finalul anului, valoarea totală a investițiilor va fi de 110 miliarde de lei.

Distribuie știrea