Cei patru copii români, preluați de serviciile sociale britanice în urma incidentelor din comunitatea românească din Leeds, se vor întoarce, temporar, în familie. Măsura se aplică pe perioada audierilor și anchetei în desfășurare, urmând să fie preluați în plasament de unchiul patern. Decizia aparține instanței din Marea Britanie. Săptămâna aceasta, familia ai cărei copii au fost preluați de serviciile sociale britanice va fi audiată.
Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Copilului a transmis că înțelege durerea familiei din Leeds ai căror copii au fost luați de stat, dar susține că motivele asistenților sociali britanici sunt legale și îndreptățite.
Rareş Achiriloaie, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului: Unul dintre copii, în vârstă de 7 luni, a fost la spital, cu un traumatism cranio cerebral, mai departe serviciile sociale au fost anunțate de către reprezentanții spitalului de acest caz. Familia a fost informată în prealabil de preluarea acestor copii, pentru că în acea dimineață a avut loc în înfățișare în instanța britanică. În această săptămână au loc audieri ale familiei.
Citește și: Protecția Copilului din România explică cum s-a ajuns la incidentele violente din Leeds
Acțiunea celor de la Protecția copilului a generat violențe greu de descris pe străzile din Leeds, în nordul Angliei.
Mai multe persoane, printre care şi români, au distrus şi răsturnat o maşină de poliţie şi au dat foc unui autobuz.
Ministrul român al Familiei consideră că rudele celor mici și-au pierdut cumpătul.
Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse: Sunt cetățeni care, chiar dacă își dau seama că poate să escaladeze în tensiuni o anumită atitudine a lor, e foarte greu să se controleze, când vine vorba de copii.
Nouă cetățeni români implicați în incidente au fost reținuți în primă fază, iar 8 dintre ei au fost eliberați.
Yvette Cooper, ministrul britanic de Interne: Mulţi oameni au văzut scenele pe reţelele de socializare, unele scene şocante ale unei criminalităţi extreme şi de asta chiar e important ca aceşti indivizi să suporte consecinţele legii.
Un cetățean român de 37 de ani a fost arestat. Este acuzat de incendiere și de violențe.