Ne mai despart câteva zile de o nouă minivacanță. Pentru că 15 august este într-o zi de joi, Executivul a decis să facă punte şi cu ziua de vineri. Astfel românii vor fi liberi patru zile de Sf. Maria. Ca în fiecare an, litoralul este destinaţia preferată pentru acest weekend prelungit. Hotelierii anunţă că gradul de ocupare este de 90% pentru weekendul viitor, dar încă mai sunt oferte pentru toate buzunarele.
MĂDĂLINA CHIŢU – jurnalist TVR: Românii care aleg să îşi facă vacanţa de vară pe litoralul românesc şi-au alocat un buget cuprins între 1.000 şi 3.000 de lei. Staţiunea Mamaia a fost anul acesta detronată de Eforie Nord şi Sud din topul preferinţelor turiştilor care ajung la mare. Aleg aceste destinaţii pentru că le place cum este amenajată plaja, dar şi pentru raportul calitate/preţ.
DRAGOŞ RĂDUCAN – preşedinte FPTR: Eforie este pentru toate gusturile. Tinerii probabil că vor lua cu asalt Costineştiul şi Vama Veche, persoanele mai în vârstă sau persoanele cu copii vor merge în staţiuni unde sunt foarte multe hoteluri cu all-inclusiv, iar petrecăreţii cu bani mai mulţi în buzunar vor merge, probabil, în Mamaia.
Turoperatorii şi hotelierii se aşteaptă ca weekendul viitor să fie vârf de sezon pe litoral, mai ales că gradul de ocupare este în acest moment de peste 90%. Oferte mai sunt pentru toate buzunarele, chiar dacă preţurile sunt cu 10% mai mari faţă de anul trecut.
ADRIAN VOICAN – preşedinte ANAT: În Mamaia putem să găsim un pachet de all-inclusiv pentru 5 nopţi cu 2.200 de lei de persoană, dar în Neptun cazare cu mic dejun putem să găsim şi cu 1.100 de lei pe persoană, iar în Venus, Jupiter putem să găsim cu 1.500 de lei cu demipensiune.
Muntele este o alternativă mai ieftină pentru minivacanţa de 15 august.
Pentru 3 nopţi, două persoane trebuie să pregătească un buget numai pentru cazare care pleacă de la 540 de lei în Azuga. Predealul este ceva mai scump, iar cazarea pentru weekendul prelungit depăşeşte 660 de lei. Poiana Braşov rămâne cea mai scumpă staţiune de pe Valea Prahovei. Cazarea sare aici de 1.000 de lei.
Bulgaria nu este nici ea ocolită de românii care nu vor sta acasă weekendul viitor. Poliţia de frontieră se aşteaptă ca în perioada 15-18 august traficul pe la graniţa cu Ruse să crească, iar timpii de aşteptare să se tripleze, mai ales că sunt lucrări pe Podul Prieteniei.