Cazul medicului Cristian Pleşa, găsit în comă într-o toaletă publică din Brașov va fi analizat de mâine, de procurorii militari. El ar fi concubinul uneia dintre doctorițele arestate pentru omor în dosarul deceselor suspecte de la Pantelimon, potrivit polițiștilor din Brașov. Anchetatorii trebuie să afle cum a intrat medicul în posesia unor substanțe care nu se găsesc decât în circuitul medical și sunt considerate droguri. Specialiștii nu exclud ca și DIICOT să facă verificări în dosar.
Parchetul militar din București va conexa două dosare în care e vizat medicul Cristian Pleșa, angajat al Spitalului Militar Central din Capitală. Unul e deschis pentru sustragerea de substanțe periculoase din unitatea medicală, altul pentru tentativă de suicid.
Nici în a treia zi de la incident, anchetatorii brașoveni nu au aflat de ce medicul Pleșa a încercat să se sinucidă.
Vasile Zelca, preşedinte SNPPC: Pot fi luate în calcul mai multe variante. Poate fi o presiune, să știți că, în siuații delicate cum e cea de la ”Sfântul Pantelimon” există posibilitatea ca un martor să ajungă suspect și inculpat. Relația pe care dânsul o are cu unul dintre medicii care sunt principali suspecți în speță de la ”Sfântul Pantelimon” îl poate afecta emoțional în sensul în care declarația dânsului poate fi folosită împotrivă medicului respectiv.”
Medicul militar a folosit Midazolam spun cei care investighează tentativa de suicid. Numai că acest anestezic se regăsește pe lista substanțelor stupefiante și psihotrope care prezintă interes medical și sunt supuse controlului.
Cătălin Țone, expert antidrog : În cazul de față putem să vorbim de suspiciunea rezonabilă că medicul a intrat în posesia fiolelor în mod ilicit. Vorbim despre un medicament folosit aproape în exclusivitate în zona unităților spitalicești. Și dacă ar fi fost sub prescripție medicală, ceea ce nu cred, medicul respectiv trebuia să aibă rețetă, unitatea care i-a furnizat trebuia să aibă o evidență strictă.”
Situația medicului s-ar putea complica după investigația declanșată deja de Parchetul Militar din Capitală. Reprezentanții Spitalului Militar Central au anunțat Ministerul Apărării că verificările interne nu au relevat lipsa anestezicului, însă perchezițiile care ar putea avea loc acolo ar fi decisive în acest caz.
Adrian Cuculis, avocat: Cel puțin la prima vedere, putem să vorbim despre o deținere de substanțe interzise în vederea consumului propriu în schimb poate se duce ancheta și către o situație de trafic de substanțe interzise. Acele flacoane interzise publicului larg pot fi urmărite și se poate identifica din ce lot au fost luate și să vedem de unde au fost sustrase.”
Cristian Pleșa are în prezent calitatea de martor în dosarul Pantelimon. El a și fost audiat recent de procurorii și polițiștii care se ocupă de dosarul deceselor suspecte. Apare și în interceptări, într-un dialog cu una dintre cele două doctorițe arestate preventiv.