Frații Tate, eliberați de judecători. Andrew, plasat în arest la domiciliu, iar Tristan sub control judiciar. DIICOT: Peste 2,8 milioane de dolari prin exploatare sexuală. Ministrul Justiției: Nu impresionează pe nimeni

Frații Tate au fost eliberați din arestul poliției, în urmă cu puțin timp. Andrew a primit arest la domiciliu iar Tristan, control judiciar. Judecătorii au respins propunerea de arestare preventivă deși anchetatorii îi acuză pe cei doi că timp de mai mulți ani au racolat peste 30 de persoane prin metoda loverboy, pe care le-ar fi obligat să facă filme pentru adulți. Printre acestea ar fi și două minore, una de de 17 și alta de 15 ani, susțin procurorii. Cei doi frați și avocatul lor au negat acuzațiile procurorilor.

Andrew Tate va sta 30 de zile în arest la domiciliu, iar fratele său, Tristan Tate, a fost plasat sub control judiciar pe o perioadă de două luni, a decis joi Tribunalul Bucureşti, instanţă care a respins joi cererea DIICOT de arestare preventivă a celor doi britanici.

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată de procurori şi inculpaţi.

Fraţii Tate au fost reţinuţi miercuri noaptea de DIICOT într-un nou dosar, în care sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, act sexual cu un minor, spălare a banilor, influenţarea declaraţiilor şi favorizare a făptuitorului.

Alte patru persoane au fost inculpate de procurori: Alex Stanciu, Alex Donea, Georgiana Naghel şi Luana Radu.

Andrew Tate: Nu am făcut altceva decât să zic lucruri fantastice despre România. Și când am făcut asta lumea îmi spunea că dacă România este atât de frumoasă, de sigură, de ce are o reputație atât de proastă și eu spuneam că probabil că sunt câteva persoane negative care distrug reputația acestei țări. Ca cei de la DIICOT care au venit și ne-au spus că mamele copiilor noștri sunt victime ale traficului de persoane. Am fost drăguț, am fost răbdator, am jucat jocul, am respectat instanțele, am fost la fiecare programare la timp. Dar au venit peste noi în casă încă o dată, și au spus că sunt 35 de victime. 30 dintre ele au declarații în favoarea noastră, 30 care spun că nu am făcut nimic greșit, două sunt mamele copiilor noștri și încă 2 nu au fost niciodată în România.

Eugen Vidineac, avocatul fraţilor Tate: Nu sunt cel mai mulțumit cu măsura arestului la domiciliu față de Andrew, însă acolo există o chestiune absolut nelămurită și nu am avut timp să ne aplecăm asupra probelor. Chestiune pe care sperăm să o soluționăm în cadrul contestației pe care o vom formula și va fi judecată de Curtea de Apel București.

În cursul perchezițiilor de miercuri, anchetatorii au găsit la frații Tate 16 limuzine de lux, o motocicletă de categoria lux, mai multe ceasuri și sume foarte mari de bani. Toate aceste bunuri, spun procurorii DIICOT, provin din infracțiunea de spălare de bani.

Reţinuţi pentru a doua oară, milionarii britanici s-au dezlănţuit la adresa autorităţilor în momentul în care au fost scoşi din sediul DIICOT, după mai bine de 5 ore de audieri și încă 10 de percheziții. Anchetatorii îi acuză pe cei doi că timp de mai mulți ani ar fi racolat peste 30 de persoane prin metoda loverboy, pe care le-ar fi obligat să facă filme pentru adulți. Printre acestea ar fi și două minore, unde de 17 și alta de 15 ani, susțin procurorii.

În perioada 2014 – decembrie 2021, unul dintre inculpați (Andrew Tate – n.r.), prin metoda loverboy și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a unei victime minore (17 de ani, cetățean străin), a transportat-o și adăpostit-o în mai multe locații situate pe teritoriile Marii Britanii și României, unde a obligat-o la manifestări de natură sexuală în vederea producerii de materiale pornografice și distribuirii acestora pe diverse site-uri. Din activitatea infracțională au fost obținute foloase materiale evaluate la peste 1,5 milioane dolari americani pe care inculpatul și le-a însușit integral, susțin procurorii DIICOT.

DIICOT cere în instanţă arestarea preventivă a fraţilor Tate, acuzaţi că au exploatat sexual 34 de victime

Procurorii DIICOT solicită în instanţă arestarea preventivă a fraţilor Andrew şi Tristan Tate, cu dublă cetăţenie – britanică şi americană – acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, act sexual cu un minor, spălare a banilor, influenţarea declaraţiilor şi favorizare a făptuitorului.

Potrivit acestora, frații Tate ar fi obținut aproape 3 milioane de dolari din exploatarea sexuală a victimelor. De altfel, pe lista acuzațiilor, cele mai grave sunt trafic de minori și de persoane, precum și act sexual cu un minor. În plus, anchetatorii au indicii că frații Tate ar fi pus presiune pe posibilele victime, dar şi pe martori, ca să dea declaraţii mincinoase în anchetă. Avocatul milionarilor contrazice ipoteza procurorilor.

Eugen Vidineac, avocatul fraţilor Tate: Să nu uităm că aceşti clienţi se află sub imperiul măsurii controlului judiciar din august 2023. S-au aflat anterior în arest la domicliu şi au respectat toate obligaţiile: respectiv nu au încercat să ia legătura cu niciuna dintre persoanele vizate.

Cazul fraţilor Tate, care a făcut înconjurul lumii, a fost comentat şi de ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, care speră la pedepse pe măsură în cazul în care sunt găsiţi vinovaţi.

Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei: Aş vrea să cred că instituţiile din România sunt pregătite să trateze, indiferent de statutul public al persoanei, indiferent de starea materială, indiferent de cât de influencer e pe TikTok sau pe Instagram, să trateze aşa cum trebuie, dacă a săvârşit infracţiuni să demonstreze că acele infracţiuni sunt săvârşite de ei şi să primească pedeapsa pe care o merită, de la instanţă. (întrebare: Îi consideraţi carismatici pe fraţii Tate?) Răspunsul scurt este NU.

Andrew și Tristan Tate au probleme și cu autoritățile britanice. Poliția din Regatul Unit îi acuză de răspândirea urii și a misoginismului și de spălare de bani.

Atenție, la numărul de urgență 119 se pot semnala cazurile de abuz asupra minorilor. Iar numărul Telverde 0800 500 333 este destinat victimelor violenţei domestice.

Frații Tate, după ce au fost reținuți într-un nou dosar: Orice ca să ne bage la închisoare, cu excepția unui proces!

Frații Tate au fost reținuți, azi-noapte, pentru 24 de ore, în noul dosar în care sunt acuzați de trafic de minori şi de persoane, act sexual cu un minor, spălare de bani şi constituire de grup infracţional. În arest au mai ajuns Luana Radu și Georgiana Naghel, supranumite „Îngerii lui Tate”, plus antrenorul de fitness al celor doi și un fotograf. Andrew și Tristan susțin, în continuare, că sunt victimele unui sistem care încearcă să-i distrugă.

Distribuie știrea