Debitul Dunării la intrarea în ţară ar putea depăși 8.000 de metri cubi pe secundă, la finalul săptămânii viitoare. Însă acest fenomen este sub controlul specialiștilor și nu trebuie să ne îngrijoreze, a dat asigurări, luni seară, la TVR Info, Ministrul Mediului. Mircea Fechet, care a fost în cursul zilei la Porțile de Fier și la mai multe diguri de pe cursul fluviului, a precizat la Prim Plan că vor fi luate în continuare măsuri de prevenție.
Mircea Fechet, ministrul Mediului: Chiar mai deveme am coborât din elicopter, am plecat de dimineață, am început cu Porțile de Fier, așa cum mi-au recomandat colegii. Am avut discuții cu cei de la hidrocentrală, care m-au asigurat că pot gestiona fără nicio problemă debitul pe care îl așteptăm la sfârșitul acestei luni. După care am tot coborât în aval.
Echipe de la Apele Române și de la Ministerul Mediului au început să verifice starea celor 1.200 de km de diguri, care trebuie să facă față volumului uriaș de apă. Ministrul Mircea Fechet consideră că viitura așteptată pe Dunăre nu va pune probleme deosebite.
Digurile de pe Dunăre sunt verificate de echipele de la Apele Române și de la Ministerul Mediului
Mobilizare a autorităților în așteptarea viiturii de pe Dunăre, care ar putea ajunge la nivelul maxim la sfârșitul săptămânii. Echipele de la Apele Române și de la Ministerul Mediului au verificat starea digurilor.
Mircea Fechet, ministrul Mediului: Știm deja că vom avea un debit pe care îl vom gestiona cu ușurință. Spun asta pentru că același debit l-am mai gestionat și în luna ianuarie a acestui an, și în luna decembrie a anului trecut, nu vom avea o situație excepțională. Am vrut să văd modul în care am intervenit pe acele sectoare unde în trecut am avut probleme. Fie în locurile unde au existat breșe la inundații din 2006, în județul Dolj, la Bistreț. Acolo am văzut, și în survol, și la fața locului, modul în care comunități au fost inundate, zeci de mii de hectare de teren agricol au fost distruse atunci. A fost o tragedie, pentru că s-a rupt digul. Sută la sută acel dig nu ar mai ceda astăzi, pentru că s-au făcut niște lucrări speciale.
Vor fi luate în continuare măsuri pentru a preveni astfel de tragedii.
Sunt zone care au prioritate la finanțare pentru că le avem în vedere. Nu vom avea acum probleme, la debitele pe care le așteptăm. Însă, în contexul acestor schimbări climatice, unde nu putem ști dacă nu cumva peste o lună sau peste un an vom avea din nou un debit istoric la Dunăre, a punctat Mircea Fechet.
E bine să înțelegem că nu în mod automat ce se întâmplă la Budapesta se va întâmpla și la noi. Acolo discutăm de o foarte mare aglomerare urbană, Dunărea este foarte îngustă, sunt mai multe lucruri care participă la posibilele scenarii. Erau deja în faza a treia de alertă, noi nu suntem singuri că o vom avea nici pe prima. Însă cred că este important de subliniat că întrebarea nu e dacă vom avea din nou 16 mii de metri cubi pe secundă, poate 17 mii, ci când vom avea, a mai spus ministrul Mediului.
Televiziunea Română face apel la publicul larg, companii, autorităţi, ONG-uri să se alăture campaniei pentru a-i ajuta pe oamenii aflaţi în suferinţă.
Vă reamintim, sunt necesare în special materiale de construcții și produse de curățenie, dar și multe alte lucruri care îi ajută pe oameni să poată reveni o viață normală. Toate pot fi aduse la sediul TVR din strada Ermil Pangratti, nr 28, din București, între orele 8 şi 20.
De asemenea, Crucea Roșie a pus la dispoziție trei conturi în care se pot dona bani. Pentru orice informații, ne puteți contacta la numărul 0731.355.775 sau la adresa de e-mail: [email protected].