În alertă, înainte de viitura de pe Dunăre și de un posibil ciclon care va veni din Marea Neagră

Autorităţile din județele traversate de Dunăre trebuie să pregătească populaţia în cazul în care va fi nevoie de evacuare. Să îşi ia actele, banii și medicamente! Este mesajul de mobilizare dat azi de șeful DSU, cu 5 zile înainte de vârful de viitură care va fi atins la noi. Și tot atunci e așteptat un alt ciclon din Marea Neagră, care va aduce multe ploi, după câteva zile de adevărată vară.

În următoarele zile, mercurul din termometre va urca până la 33 de grade. Cu aproape 10 grade peste cât ar fi normal.

Elena Mateescu, Administraţia Naţională de Meteorologie: De până sâmbătă și până luni ne așteptăm în Vest, Nord-Vest, cu extindere în toată țara, la ploi în cantități mai mari, în Sud, Sud-Vest și Centru, și la nivel local cantități cumulate de peste 80-100 l/mp.

Autoritățile sunt oricum în alertă și cu ochii pe debitul Dunării. 29 și 30 septembrie sunt zilele în care viitura de pe Dunăre ar atinge vârful la noi în țară, cu 8.000 de metri cubi pe secundă.

Raed Arafat: Intrăm în faza de pregătire înainte de viitura de pe Dunăre. Putem să luăm măsuri din timp

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), a afirmat, marţi, că se intră în faza de pregătire înainte de viitura care vine pe Dunăre şi a cerut autorităţilor să acţioneze din timp, punctând că acum, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat la Galaţi, se cunoaşte situaţia, iar lucrurile pot fi anticipate.

Conducerea Departamentului pentru Situații de Urgență a discutat azi cu autoritățile din toate județele traversate de fluviu.

Raed Arafat, secretar de stat, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă: Județele care vor fi sub cod tebuie să fie în alertă maximă: activarea grupelor operative, dacă este nevoie, din timp creșterea gradului de alertă la inspectorate și asigurarea mijloacelor de intervenție.

După inundațiile provocte de ciclonul Boris în mare parte din Europa, climatologii spun că așa va fi vremea de acum înainte, pe fondul încălzirii globale. Chiar săptămâna viitoare e posibil un nou episod sever de precipitații.

Roxana Bojariu, climatolog, Administraţia Naţională de Meteorologie: Ce vedem acum pe estimările modelelor, arată posibilitatea formării unui ciclon în Marea Neagră. Însă specific că e vorba doar de un semnal, un prim semnal, și va trebui să urmărim prognozele meteorologice, actualizările lor, inclusiv cele now-casting, adică cele cu un interval de anticipație de până la șase ore.

Ana Maria Agiu, purtător de cuvânt Apele Române: Cu siguranță, dacă se vor înregistra precipitații, se va face o reactualizare a prognozei, dar, conform datelor pe care le avem, nu se vor resimți asupra Dunării în acest moment.

Bogdan Antonescu, climatolog: Am avut o creștere a cantității de precipitații care poate fi atribuită direct schimbărilor climatice. Într-o lume în care nu am fi avut schimbări climatice sau o creștere a temperaturilor globale, acest ciclon ar fi produs cu 20% mai puține precipitații.

Vestea bună e că, de data aceasta, cota maximă a viiturii pe Dunăre, în sectorul românesc, estimată la 8.000 de metri cubi pe secundă, e la jumătate din cea atinsă în 2006.

Distribuie știrea