Modificarea sistemului climatic, efect al încălzirii globale. Înfricoșătoarele fuioare de nori verticali, „mini-tornadele”, fenomene tot mai dese

Era puțin trecut de ora 17.00 când un nor negru care anunța ploi torențiale a acoperit mai multe localități din județul Ilfov. Pe cer s-a format și o mini-tornadă, un fuior desprins din norul negru, care a rămas suspendat deasupra solului aproape 10 minute.

Momentul cu fenomenul extrem al vremii capricioase de vară a ajuns repede în mediul online.

Astfel de fenomene apar vara, atunci când cantități mari de aer cald urcă, iar cel rece coboară.

Fuioare de nor negru s-au văzut pe cer și în județele Tulcea și Constanța, în ultimele zile. Oricât de tentante ar părea astfel de fenomene, e bine să stați la distanță.

Potrivit specialiștilor, vom avea parte tot mai des de astfel de manifestări extreme ale vremii.

România s-a confruntat prima dată cu o tornadă în august 2002, la Făcăieni, județul Ialomița. Trei oameni au murit, iar o pădure întreagă şi sute de locuinţe au fost puse la pământ.

Source

Distribuie știrea