#TuFaciSarbatoarea | Dar din suflet pentru copiii din familii cu probleme. Acțiune a unor studenți pentru copiii nevoiași de la centrul de îngrijiri Cireșarii din Capitală

Sărbătoarea Crăciunului se simte cu adevărat acolo unde omul pune suflet. Mai mulţi studenţi se adună în prag de sărbători şi îi ajută pe copiii nevoiaşi de la un centru de îngrijiri din Capitală. Tinerii consideră pur și simplu că oricine are dreptul la sărbători fericite, la cadouri, la surprize şi zâmbete care să îi lumineze viața, sau la o sală de sport, locuri de joacă şi săli de activități în care să prindă câte o bucurie în fiecare zi.

18 Decembrie 2021, 22:50 (actualizat 18 Decembrie 2021, 23:00) |

Cerasela Ceapă este unul dintre tinerii care spun o poveste aparte. Una în care cu gesturi mici se construiesc poduri care aduc împreună suflete. E lecția pe care vrea să o transmită întregii lumi.

Cerasela este studentă la Facultatea de Științe Aplicate din cadrul Universității Politehnica din Capitală.

Ea și alți colegi din Liga Studenților au făcut anul acesta minuni pentru copiii din centrul Cireșarii din Capitală. Au reușit împreună să îl aducă pe Moș Nicolae și au dus poveștile copiilor de acolo și la Moș Crăciun. Au dăruit din suflet, astfel încât zâmbetele să reaprindă speranță.

În centrul Cireșarii sunt găzduiți 14 copii veniți din familii cu probleme. Aceștia stau temporar aici, timp în care primesc îngrijirea de care au nevoie, educație, haine, activități recreative și grijă. Nu a părinților, ci a specialiștilor. Acum însă, în preajma sărbătorilor, dorul devine mai mare. Așa că cei care îi au în grijă fac tot posibilul să îi ajute.

Cu fiecare cadou făcut din suflet, un copil primește în dar o fărâmă de fericire, ca să îi dea speranță că totul va bine.

Dacă vreți să contribuiți și doriți să vă transformați în ajutoarele lui Moș Crăciun, puteti să donați fie o sumă de bani, fie hăinuțe pentru băieți care au vârste între 7 și 17 ani. Important este ca astfel de gesturi să nu fie făcute doar în preajma sărbătorilor, ci tot anul.

Oricine poate domoli dorul cu un pic de timp și grijă purtată din suflet. Pentru acești copii, e mai mult decât orice cadou.

Source

Distribuie știrea