Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de peste 568.000 de euro, a fost câştigat

Loto 6 din 49 / FOTO: loto.ro

„La tragerea Loto 6/49 de astăzi, 27 iunie 2021, s-a câştigat premiul de categoria I, în valoare de 2.797.744,40 lei (peste 568.000 de euro). Biletul norocos a fost jucat la agenţia 33-032 din Suceava şi a fost completat cu două variante simple la Loto 6/49, preţul biletului fiind de doar 10,50 lei. Acesta este al treilea câştig de categoria I obţinut în acest an la Loto 6/49”, se arată într-un comunicat al Loteriei Române.

Ultima dată, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câştigat în data de 3 iunie 2021 şi a fost în valoare de aproximativ 14,308 milioane de lei.

Conform Regulamentului privind organizarea şi administrarea jocurilor loto, câştigătorul are la dispoziţie 90 de zile, începând cu data tragerii, pentru a-şi revendica premiul.

Source

Distribuie știrea