Băiatul, în vârstă de 15 ani, se plimba cu ATV-ul pe un drum îngheţat, acoperit cu zăpadă şi, la un moment dat, a căzut de pe vehicul şi s-a prăbuşit circa 10 metri, într-o râpă, fracturându-şi piciorul. A primit primul ajutor de la salvamontişti, care apoi l-au transportat cu targa până la un drum forestier, de unde a fost preluat şi transportat la spital.