Un dute-vino continuu, liste, cărucioare pline-ochi. Așa a arătat penultima zi a anului în hipermarketurile din Capitală.
Alegerile pentru revelion au fost ceva mai sofisticate, lăsând la o parte preparatele tradiționale. Peștele și fructele de mare vor fi nelipsite de pe masă.
Când vine vorba de băuturile alcoolice, alegerile par mai simple.
Nutriționiștii ne avertizează – să nu uităm de moderație și cumpătare.
LYGIA ALEXANDRESCU, specialist în nutriție: Sa fim cumpătați atunci când cumpărăm și să nu considerăm perioada sărbătorilor una în care ne revanșăm de toată perioada anului, astfel încât să nu le aruncăm. Dacă rămânem cu ele, să le facem cadou celor mai puțin norocoși.
Mâine, magazinele vor avea program scurt, până la ora 18.00, iar în prima zi a anului, cele mai multe vor fi închise.