Bilanț COVID România | Sunt 1.305 de noi îmbolnăviri. 104 de decese, în ultimele 24 de ore. 1.026 de persoane sunt internate la ATI

08 Mai 2021, 13:01 (actualizat 08 Mai 2021, 13:11) |

România, coronavirus

„Până astăzi, 8 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.065.254 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.011.694 de pacienți au fost declarați vindecați.

Ultimul bilanţ COVID-19 din 8 mai 2021 arată că, în ultimele 24 de ore, 104 pacienţi şi-au pierdut viaţa, după ce s-au infectat cu coronavirus.

În intervalul 07.05.2021 (10:00) – 08.05.2021 (10:00) au fost raportate 104 decese (62 bărbați și 42 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 28 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 35 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 29 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

95 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.523.

Dintre acestea, 1.026 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.497.476 de teste RT-PCR și 959.507 teste rapide antigenice.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.636 de teste RT-PCR (9.794 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 14.842 la cerere) și 12.821 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 20.350 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.832 de persoane se află în izolare instituționalizată.

De asemenea, 48.377 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 139 de persoane”, se arată în comunicatul Grupului de Comunicare Strategică.

Source

Distribuie știrea