Munca hibrid, adoptată de peste 70% dintre companii. Este avantajoasă pentru salariați și reduce costurile

Munca hibrid, adică și de acasă și de la birou, este noua normalitate și în România. Peste 70 la sută dintre companiile de la noi au adoptat acest sistem și îl vor continua. Este avantajos pentru salariați și vine la pachet cu reducerea costurilor pentru companii. Sunt date desprinse dintr-un sondaj recent care ne arată și în ce sectoare vor fi mărite salariile, atât cât să țină pasul cu inflația.

03 Ianuarie 2022, 21:51 (actualizat 03 Ianuarie 2022, 22:47) |

Cu un program de lucru împărțit între casă și birou. Așa își împart timpul și zilele de lucru tot mai mulți angajați din România. Munca hibrid a devenit noua normalitate din piața muncii, iar un sondaj recent făcut de o companie internațională de consultanță confirmă trendul.

OANA MUNTEANU, manager în cadrul unei companii de consultanță: Studiul nostru și spune că majoritatea permite munca flexibilă, o oarecare planificare la nivelul fiecărei echipe, tocmai pentru a se respecta niște reguli de distanțare socială, însă pe termen lung toată lumea prevede ca acest hibrid va fi normalul în care muncim.

Normal pe care companiile l-au integrat în practicile lor de aproape doi ani.

ALINA STAN- manager: Dacă înainte nu exista „work from home” sau s-a implementat pentru o zi pe săptămână, în momentul acesta colegii mei pot să lucreze de oriunde, cu același interval orar pe care-l aveau și înainte și cu o flexibilitate mai mare.

Specialiștii din piața muncii cred că tendința sistemului de lucru hibrid se va menține.

LEONARD RIZOIU, specialist HR: Atât angajații cât și candidații își doresc munca în sistem hibrid datorită avantajelor pe care aceasta le pune la dispoziție. Și companiile își doresc să balanseze bugetele de venituri și ca atare, pentru a menține sistemul înalt de motivare s-au majorat bugetele pe salarii.

Pentru a-și păstra angajații, dar și pentru a atrage talente, multe companii și-au majorat bugetele de salarii, jumătate din respondenții acestui sondaj. În procente, media creșterii salariale este de 7 la sută.

Cea mai mare rată de creștere a bugetului de salarii pentru acest an se înregistrează în IT, telecomunicații și retail, potrivit aceluiași studiu.

Source

Distribuie știrea