Sute de oameni sunt așteptați să ajungă astăzi la Catedrala Patriarhală pentru a asista la slujbă și pentru a pleca acasă cu apă sfințită.
Slujba specială va fi oficiată de un sobor de preoți în frunte cu Preafericitul Părinte Daniel.
La finalul Liturghiei Botezului, va avea loc și Slujba specială de Sfințire a apei.
Aghiasma Mare, este sfințită numai o singură dată pe an și nu se strică. Preoţii spun că apa sfinţită de Bobotează curăţă sufletele şi trupurile, vindecă bolile şi alungă duhurile necurate.
Botezul Domnului sau Bobotează, alături de ziua Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, prăznuită în 7 ianuarie, marchează sfârșitul sărbătorilor de iarnă și, totodată, al celor dedicate nașterii lui Iisus Hristos.
Pentru evitarea aglomerării piațetei Catedralei Patriarhale, joi, în intervalul orar 6:00 – 14:30 accesul credincioșilor spre Catedrală se va realiza doar dinspre Bulevardul Unirii.
Evenimentele liturgice de la Catedrala Patriarhală, prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului din acest an, 2022, se vor desfășura conform următorului program:
În ziua de joi, 6 ianuarie 2022, începând cu ora 7:00, la Baldachinul Sfinților de lângă Catedrala Patriarhală, vor fi oferite credincioșilor prezenți sticle de 1 litru cu Aghiasmă Mare, sfinţită şi îmbuteliată în 5 ianuarie (Ajunul Botezului).
Între orele 09:30 – 12:30, va fi săvârșită Sfânta Liturghie în interiorul Catedralei Patriarhale, iar în exteriorul Catedralei vor fi disponibile mai multe scaune şi un ecran video, la care credincioşii pot urmări Sfânta Liturghie.
Între orele 12:30 – 13:30, în pridvorul Reşedinţei Patriarhale, va fi săvârșită Slujba Sfințirii Mari a apei (Aghiasma Mare) de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, iar apoi credincioșii prezenți la slujbă vor fi binecuvântați prin stropire cu această Aghiasmă
CUVINTE CHEIE
Articole pe aceeaşi temă