Polițistul, care a făcut accidentul soldat cu moartea copilei, a făcut o singură pregătire, anul trecut: un curs de conducere defensivă

17 Ianuarie 2022, 12:28 (actualizat 17 Ianuarie 2022, 13:17) |

Jurnaliștii au adresat șefilor Poliției Române, Poliției Capitalei și ministrului de Interne întrebări referitoare la acest subiect, dar răspunsurile au fost evazive.

Polițistul a obținut permisul de conducere auto în Marea Britanie.

Minstrul de Interne a spus că primul permis a fost obținut pe teritoriul României și, în consecință, ar fi trebui înțeles faptul că este un permis valabil. Răspunsuri clare însă nu au fost oferite.

Lucian Bode a vorbit despre faptul că în cadrul MAI sunt foarte multe probleme, acumulate în mulți ani și este nevoie de o reformare a sistemului.

Ministrul a făcut referire și la precara pregătire a polițiștilor, care pierd bani atunci când se află în perioadele de pregătire, care pot dura o lună sau două, și, de aceea preferă să nu meargă la cursuri și nici nu pot fi obligați să o facă.

Polițistul, care a făcut accidentul soldat cu moartea copilei, a făcut o singură pregătire, anul trecut, în august, a urmat un curs de conducere defensivă.

S-a discutat și despre cazul de la Bolintin, care a trezit foarte multă indignare publică. Ministrul de Interne a precizat că este vorba despre implicații politice, dar și despre lipsa unei fermități din partea oamenilor din sistemul de ordine publică.

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat luni că are încredere în noua conducere a IPJ Giurgiu, precizând că a solicitat din partea acesteia un plan de acţiune prioritar, după evenimentele petrecute în oraşul Bolintin Vale.

„În ceea ce priveşte tragedia, pentru că un om a murit, şi vorbim de o tragedie săptămâna trecută în oraşul Bolintin Vale, această tragedie a scos la iveală, încă o dată, putregaiul unui sistem care s-a degradat de la an la an în ultimii 30 de ani. Resurse umane insuficiente, câteodată, s-a dovedit, slab pregătite, câteodată în cârdăşie cu puterea politică locală şi, câteodată, în cârdăşie cu infractorii de la nivel local”, a afirmat Lucian Bode într-o conferinţă de presă la sediul MAI.

El a menţionat că măsurile rapide luate în acest caz au condus la finalizarea „fără incidente” a protestului de la Bolintin Vale încă de miercurea trecută.

„Am încredere în noua echipă de conducere de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Giurgiu, căruia i-am cerut să-şi facă propria evaluare şi să propună un plan de acţiune, evident venind cu prioritizarea măsurilor pe care ei le vor propune. De asemenea, cele două echipe, de la nivelul Poliţiei Române, respectiv Jandarmeriei Române, continuă inventarierea tuturor problemelor de la nivelul oraşului Bolintin Vale, au obligaţia să vină şi să propună un plan de măsuri”, a arătat Bode.

Potrivit acestuia, Bolintin Vale este o localitate cu aproape 15.000 de locuitori, din ultimul recensământ reieşind aproximativ 15% populaţie activă, situaţie care se regăseşte în alte sute de localităţi din ţară.

„Avem sute de comunităţi în România din această categorie în care, să spun aşa, din 15.000-20.000 de locuitori, 2.000-3.000 reprezintă populaţie activă. Ceilalţi nu sunt nici şomeri, nici nu înregistrează alte venituri. Şi ne punem întrebarea: din ce trăiesc? Şi avem şi răspunsul: de unde aceste cifre alarmante pe zona infracţionalităţii, a furturilor şi aşa mai departe”, a mai declarat Bode.

Source

Distribuie știrea