Este cel mai în vârstă pacient care a fost operat în perioada postdecembristă, în cadrul secţiei de ortopedie-traumatologie a unităţii sanitare din Alba.
Intervenţia chirurgicală a fost efectuată de către medicul primar Cristian Arghiuş, după ce bărbatul a suferit o fractură de şold.
Pacientul a fost externat vineri, după ce a stat în spital o săptămână, evoluţia postoperatorie fiind favorabilă.
„Îi transmitem pacientului nostru, născut în 1917, pe timpul Primului Război Mondial, multă sănătate şi o bătrâneţe liniştită şi uşoară”, au transmis reprezentanţii spitalului.
Șeful secţiei ortopedie-traumatologie, medicul primar Iuliu Kadar, a precizat că în decembrie au mai avut două paciente trecute de centenar, de 100, respectiv 102 ani.