Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri, la Paris, la invitaţia omologului francez, Emmanuel Macron, la reuniunea informală privind situaţia de securitate din Sahel, context în care a subliniat necesitatea menţinerii unităţii şi coordonării, inclusiv cu partenerii regionali, precum şi a continuării eforturilor comune în vederea asigurării păcii şi securităţii în regiune, în beneficiul cetăţenilor, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Cu prilejul reuniunii, liderii europeni ai ţărilor participante la Forţa Takuba, alături de o serie de parteneri africani, au abordat evoluţiile politice şi de securitate din Sahel şi au exprimat sprijinul pentru Mali şi poporul malian în eforturile de a obţine pacea şi stabilitatea durabile şi, respectiv, pentru continuarea combaterii terorismului în regiunea Sahel.
Administraţia Prezidenţială arată că participanţii la reuniune au fost de acord că situaţia de securitate nu mai permite prezenţa forţelor franceze (operaţiunea Barkhane) şi a Forţei Takuba în Mali. Totodată, au reafirmat angajamentul în sprijinul păcii şi stabilităţii în Sahel, inclusiv printr-o posibilă relocare a forţelor respective în zona Sahel şi regiunile învecinate dinspre Golful Guineea.
„Preşedintele României a subliniat că asigurarea securităţii şi a stabilităţii în Vecinătatea Sudică a UE este cu atât mai importantă cu cât ne confruntăm şi cu provocări acute de securitate în Vecinătatea Estică, în proximitatea Ucrainei şi la Marea Neagră”, conform Administraţiei Prezidenţiale.
Şeful statului a reamintit şi că, în solidaritate cu partenerii africani, România a aprobat, în 2021, desfăşurarea militarilor săi în cadrul Forţei multinaţionale de luptă împotriva terorismului Takuba, în coordonare cu forţele G5 Sahel, această decizie reprezentând o expresie a angajamentului solid al ţării noastre pentru securitatea Sahelului.
„Preşedintele României şi-a exprimat regretul cu privire la deteriorarea accelerată a situaţiei politice din Mali, care a condus la decizia de retragere a Forţei Takuba din această ţară. Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat menţinerea angajamentului României, cu ajustarea modalităţilor de implementare în funcţie de evoluţiile de securitate din regiune, arătând, totodată, că obiectivul prioritar rămâne asigurarea securităţii civililor ameninţaţi de terorism şi de creşterea nivelului de violenţă”, indică Administraţia Prezidenţială.
Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, de asemenea, importanţa continuării explorării opţiunilor disponibile, împreună cu actorii regionali, pentru a facilita o dezescaladare a tensiunilor.
Şeful statului a evidenţiat şi necesitatea implicării partenerilor africani în lupta împotriva terorismului în Sahel şi pentru a preveni răspândirea acestui fenomen în regiunile învecinate.