Întâmpinarea de către premierul Nicolae-Ionel Ciucă a prim-ministrului Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis
După primirea din Holul de Onoare al Palatului Victoria, cei doi oficiali vor avea o întrevedere tete-a-tete, urmată de participarea la expoziţia pe tema relaţiilor diplomatice româno-elene şi înmânarea albumului dedicat primului ministru de externe al României Moderne, Apostol Arsache.
Tot la Palatul Victoria va avea loc o întrevedere în plen a celor două delegaţii.
Cei doi premieri vor semna o declaraţie comună, iar ulterior vor susţine declaraţii de presă.
Anterior, oficialul grec a fost primit la Palatul Cotroceni de către preşedintele Klaus Iohannis.