Joe Biden: Putin este cu spatele la zid. E clar că ia în calcul utilizarea de arme chimice şi biologice în Ucraina

Preşedintele american Joe Biden a declarat luni că este „clar” că Rusia ia în considerare utilizarea de arme chimice şi biologice în Ucraina, avertizând că o astfel de decizie ar determina un răspuns occidental „sever”, relatează France Presse.

22 Martie 2022, 08:40 (actualizat 22 Martie 2022, 08:44) |

Joe Biden, în Europa

Preşedintele american Joe Biden a declarat luni că este „clar” că Rusia ia în considerare utilizarea de arme chimice şi biologice în Ucraina, avertizând că o astfel de decizie ar determina un răspuns occidental „sever”, relatează France Presse.

„Este cu spatele la zid”, a explicat Biden referitor la preşedintele rus Vladimir Putin, subliniind că Moscova a acuzat recent SUA că deţin arme chimice şi biologice în Europa. „Este pur şi simplu fals. Vă garantez”, a insistat el în cursul unei reuniuni cu şefii unor companii americane la Washington.

„Ei (ruşii) susţin de asemenea că Ucraina deţine arme chimice şi biologice. Acesta este un semn clar că el (Vladimir Putin) ia în calcul utilizarea acestor tipuri de arme”, a subliniat Joe Biden, la un eveniment al oamenilor de afaceri.

Preşedintele american a reiterat un avertisment lansat la începutul lunii după ce reprezentanţi ruşi au acuzat Ucraina că ar încerca să ascundă un presupus program de arme chimice susţinut de Washington.

„În prezent când Rusia şi-a emis falsele acuzaţii, iar China pare să aprobe această propagandă, trebuie să supraveghem orice posibilă recurgere a Rusiei la arme chimice şi biologice în Ucraina”, a avertizat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, pe Twitter.

Joe Biden a reiterat luni că utilizarea unor astfel de arme expune Moscova unor măsuri de retorsiune „severe” din partea ţărilor occidentale, fără să precizeze natura lor.

Vladimir Putin „ştie că vor exista consecinţe severe datorită frontului unit al NATO”, a avertizat şeful administraţiei de la Washington, fără alte precizări.

Biden a spus că l-a avertizat pe omologul său rus cu un răspuns puternic american în caz de atacuri cibernetice împotriva infrastructurilor vitale ale Statelor Unite ale Americii.

„Am avut o discuţie lungă referitor la consecinţe dacă se angajează” în atacuri cibernetice, a declarat preşedintele american, referindu-se la summitul cu omologul său rus anul trecut la Geneva, notează AFP.

Source

Distribuie știrea