Albumele de familie cu ocazia sărbătorilor de Paști, la mare căutare. Care este prețul unei ședințe foto

O nouă atracție câștigă tot mai mulți adepți cu ocazia sărbătorilor de Paști: fotografii făcute într-un studio profesional. Astfel, amintirea acestor zile rămâne imortalizată într-un album cu imagini într-un decor special. Şedința foto și albumul pot fi cadouri perfecte pentru cei dragi.

15 Aprilie 2022, 08:55 (actualizat 15 Aprilie 2022, 08:56) Știrile TVR |

În acest studio din Timișoara, familii cu copiii sosesc din oră în oră pentru ședințele foto. Programările au început în urmă cu câteva săptămâni iar locurile s-au ocupat rapid. Cu toţii sunt îmbracați elegant şi încearca să treacă peste emoţii. Trebuie să fie atenți la indicațiile fotografului. Secretul este să aibă mereu zâmbetul pe buze și o privire veselă.

Cel mai greu este pentru copii: își pierd răbdarea destul de repede și obosesc. Este o provocare pentru fotograf să le capteze atenţia până la final pentru cadrul perfect.

Piața studiourilor foto profesionale se extinde iar fotografii caută soluţii tot mai ingenioase pentru a-i atrage pe clienţi. Decorurile sunt, de multe ori, cheia succesului.

Prețul unei ședințe foto într-un studio profesional costă între 200 şi 500 de lei, în funcţie de studio, decor, prestigiul artisului foto.

Source

Distribuie știrea