Incidentul este în prezent investigat ca o crimă de război de către procurorii ucraineni, deoarece regulile de război interzic uciderea intenționată a civililor.
Una dintre victime era proprietarul reprezentanței auto, a cărui familie a refuzat să i se dea numele, iar cealaltă victimă este Leonid Oleksiyovych Plyats, un paznic în vârstă de 68 de ani.
Fiica lui, Yulia, nu suportă să urmărească filmarea din ziua în care a murit tatăl ei, dar o păstrează pentru a le arăta într-o zi copiilor ei, ca să nu uite cât de sălbatici au fost invadatorii.
„Sunt călăi”, a declarat femeia pentru CNN. „Este îngrozitor, pentru că tatăl meu era civil, avea 68 de ani, era un om pașnic, neînarmat”.
Videoclipul a fost verificat de CNN. Este un montaj cu filmări de pe mai multe camere din jurul proprietății și, deși nu are sunet, imaginile sale sunt clare. A fost o crimă comisă cu sânge rece, a doi bărbați neînarmați, notează sursa citată.
În video clip apar cinci soldați ruși care vor să dea o spargere – trag de și sparg geamuri. În timp ce proprietarul se apropie cu mâinile ridicate, ei îl opresc și par să-l caute de arme. Sosește apoi și Plyats, paznicul, care este și el percheziționat. Se pare că există o conversație între ei, apoi soldații par a pleca, iar cei doi civili par să se întoarcă la treburile lor. Dar cel puțin doi dintre soldați se întorc, vin în spatele civililor și deschid focul. Ambii cad la pământ.