Orașele din România sunt pline de obstacole pentru persoanele cu dizabilități

Persoanele cu dizabilităţi se lovesc de tot felul de obstacole atunci când ies singure prin oraşe. Sunt foarte multe locuri în care nu pot circula fără ajutor. Un grup civic din Focşani face o hartă a locurilor în care o persoană, aflată în scaun rulant, are nevoie de însoţitor şi o va transmite autorităţilor, în speranţa că vor elimina obstacole.

18 Iulie 2021, 20:41 (actualizat 18 Iulie 2021, 20:41) |

În urmă cu 30 de ani, Iuliana Negoiţă a aflat că suferă de poliartrită reumatoidă. În timp, fără un tratament adecvat, boala a țintuit-o într-un scaun cu rotile. Nu s-a dat bătută și a reînvăţat să meargă sprijinindu-se în cârje. Dar orice ieșire în oraș este chinuitoare din cauza piedicilor întâlnite la tot pasul.

Pentru persoanele cu dizabilităţi sunt tot felul de obstacole în Focşani. Chiar şi atunci când trebuie să intre într-o instituţie sau să folosească transportul în comun.

Membri grupului civic Dizabil vor lua la pas orașul pentru a face o hartă dedicată persoanelor cu dizabilităţi: vor indica toate rampele, dar mai ales zonele în care sunt obstacole ce trebuie îndepărtate sau în care lipsesc rampele. Un cetățean american stabilit la Focșani, voluntar în acest proiect, a lansat chiar o provocare pentru autorități.

Potrivit autorităților, în județul Vrancea locuiesc aproape 19.000 de persoane cu dizabilităţi. Iar 5000 au probleme locomotorii.

Source

Distribuie știrea