Peste patru mii de răţuşte au luat startul la cursa pe Cibin. Fiecare a costat 10 lei, iar banii au fost donaţi unui centru de plasament. Cursa pe apă a fost strânsă şi răţuştele au fost încurajate zgomotos de pe mal.
Prima răţuşcă a ajuns la linia de sosire după 15 minute și 10 secunde.
La finalul cursei toate cele 4 mii de răţuşte au fost pescuite de voluntari și vor fii pregătite pentru întrecerea de anul viitor.
Şi premiul, în valoare de 500 de lei, obţinut de câştigătorul cursei a fost donat aceleiaşi cauze.