Ploi, vânt și frig în multe regiuni ale țării. Vremea instabilă a stricat planurile celor care se află în minivacanța de Rusalii. Pe litoral a fost încă o zi friguroasa, cu vânt puternic. Un turist a fost la un pas să moară înecat în Năvodari, dar medicii au reușit să îl resusciteze. La Tulcea a plouat torențial, la fel și în Brăila și Tg Jiu, unde mai multe străzi s-au inundat.
Deasupra orașului Tulcea par să se fi strâns toți norii negri după amiaza. S-a întunecat brusc și a început să plouă torențial și să bată vântul cu putere. Crengi rupte au ajuns pe șosele și pe mașini.
O ploaie zdravănă care n-a durat mai mult de o jumătate de oră a transformat o stradă din centrul orașului Târgu Jiu într-un lac. Sistemul de canalizare a cedat, iar cei din zonă nu au putut ieși din curte.
Și în Brăila a plouat mul, deși județul ieșise de sub avertizarea meteorologilor. Aversele se vor mai domoli începând din aceasta seară, de la ora 22.00. Două zile a fost galbenă harta țării, dar vremea nu s-a stricat peste tot.
Pe litoral, soarele nu s-a arătat, iar vântul a bătut cu putere. Fiind în vacanță, turiști n-au stat departe de plajă și nici de marea agitată. În Năvodari, un turist a fost la un pas să își piardă viața. Medicii l-au resuscitat cu greu. Au fost mai mulți care le-au dat bătăi de cap salvamarilor. Au înotat mai departe de geamanduri și chiar s-au urcat pe ele.
Statul la soare a fost înlocuit cu plimbările pe plajă.
Vremea de pe litoral a dat peste cap și planurile investitorilor. Au avut ocupate prea puține șezlonguri și nici vorba de profitul estimat.
În minivacanța de Rusalii, pe litoral, sunt peste 40 de mii de turiști, potrivit patronatelor din turism.