Programul Interkosmos prin care a zburat și românul Dumitru Prunariu s-a stins în 1991, odată cu Uniunea Sovietică. De altfel, și programele spațiale americane și cele rusești „gâfâiau” împovărate de costuri și căutau noi ținte și justificări. Soluția a venit, poate, cu o întârziere de 50 de ani: cooperarea.
SUA și URSS au stabilit independent stații orbitale cu echipaj permanent prin programele Skylab, respectiv Saliut și Mir. Anii ’90 au adus însă o deschidere fără precedent în colaborarea spațială: Statele Unite ale Americii, Rusia, Agenția Spațială Europeană, Japonia și Canada și-au unit forțele pentru a construi cel mai mare obiect artificial de pe orbita Pământului: Stația Spațială Internațională.
Stația are oameni la bord, fără întrerupere, din noiembrie 2000. Iar după abandonarea programului navetelor spațiale americane, în 2011, Rusia a rămas singura țară capabilă să lanseze echipajele internaționale către Stație. Cine ar fi crezut așa ceva în vremea Războiului Rece?
America a revenit cu capabilități de transport în mai 2020, dar nu cu o navetă NASA, ci cu una privată, realizată de compania SpaceX fondată de Elon Musk. Un alt exemplu prin care realitatea prinde din urmă filmele care ilustrau companiile private ca parte din explorarea cosmică.
În plus, pentru a-și compensa costurile programelor spațiale, Rusia acceptă să ducă în Cosmos persoane private care au creat o nouă categorie, cea de turist spațial. Primul a fost americanul Dennis Tito, care, în aprilie 2001, la 60 de ani, a petrecut aproape opt zile la bordul Stației Spațiale Internaționale, plătind un bilet de 20 de milioane de dolari.
Între timp, costul a crescut spre 40 de milioane și numărul turiștilor a atins un număr de 8 până în anul 2009.
Dar și aici inițiativa privată vine puternic din urmă. Tot SpaceX are programate două astfel de zboruri în următoarele luni.
Între timp, China devine a treia țară care reușește, prin mijloace și tehnologii proprii, să trimită un om pe orbita Terrei. Se întâmpla în octombrie 2003. Zece ani mai târziu, în decembrie 2013, China reușește să plaseze un robot pe Lună, iar în ianuarie 2019, în premieră absolută, să plaseze un alt robot care să transmită date de pe partea întunecată a astrului. Acest lucru a redeschis o dezbatere care fusese înghețată de 40 de ani: Nu vă supărați, a cui e Luna?
Articole pe aceeaşi temă
