Acţiunea a vizat un singur operator economic, care are mai multe puncte de lucru în staţiune, şi a fost coordonată de către structurile din cadrul MAI, iar la verificări au fost prezenţi, pe lângă comisarii ANPC, şi reprezentanţi ai ANAF şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.
Potrivit şefului de la Protecţia Consumatorului, au fost găsite cantităţi mari de carne, mirodenii, murături şi diverse materii prime expirate de mai mulţi ani, în unele cazuri, chiar trei ani.
ANPC nu a aplicat dat nicio amendă în acest caz, având în vedere că acţiunea a fost a Ministerului Afacerilor Interne, care urmează să stabilească dacă în acest caz se va întocmi dosar penal.