Rata anuală a inflaţiei a coborât la 14,96% în luna iulie a acestui an, de la 15,1% în iunie, în condiţiile în care preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 16,59%, cele ale mărfurilor alimentare au fost mai mari cu 16,05%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 8,33%, conform datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale, a explicat, la TVR INFO, de unde ar putea apărea surprize neplăcute și prețurile să crească și mai mult:
“Din păcate, evident, din prețul la energie. E un domeniu pe care nimeni nu îl poate controla, sunt prețuri internaționale, fluctuații foarte mari, și impactul prețurilor la energie este foarte rapid în celelalte prețuri. (…) Trebuie să constatăm că mecanismul de plafonare și de compensare a fost benefic din perspectiva inflației. Dacă nu am fi avut acest mecanism, am fi avut o inflație cu cel puțin cinci procente mai mare în acest moment. (…) Un mecanism de control al prețurilor este absolut necesar, nu doar ca să ajutăm oamenii să depășească o perioadă de iarnă cu prețuri semnificative la energie, ci și pentru că transferul acestor prețuri la energie la alte produse se face foarte rapid. (…) Acest mecanism pus în aplicare acum a funcționat bine. A oprit creșterea prețurilor cu cinci procente. Am fi avut 20% inflația dacă nu exista mecanismul de compensare a prețurilor la energie”.
Dan Suciu spune că BNR se așteaptă la o scădere a inflației din trimestrul IV:
“În trimestrul III va fi o plafonare, urmează o ușoară scădere spre finalul anului, iar anul viitor va fi o descreștere mai rapidă. Depindem, totuși, de contextul global. Să nu uităm că avem inflație foarte mare în toate statele europene. Statele Unite au 9%, nu au mai avut atât niciodată. Faptul că ținem inflația la acest nivel din perspectivă comparată ar trebui să însemne un relativ succes”.
CUVINTE CHEIE
Articole pe aceeaşi temă