O tânără de 23 de ani a fost atacată şi muşcată duminică de un câine agresiv, ea fiind salvată de un poliţist din Mangalia, care a folosit arma din dotare.
„La data de 11 septembrie (…), poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Mangalia au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că o femeie a fost muşcată de un câine. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă. Întrucât câinele se afla lângă femeie şi avea un comportament agresiv, reprezentând un pericol imediat, unul dintre poliţişti a folosit armamentul din dotare. Ulterior, femeia de 23 de ani a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat al IPJ Constanţa.
Sursa citată precizează că la faţa locului s-au prezentat lucrători ai serviciului de ecarisaj din Mangalia, care au ridicat câinele.
Totodată, în apropierea locului faptei a mai fost identificat un alt câine, din aceeaşi rasă, care a fost tranchilizat şi ridicat de lucrătorii de la ecarisaj.
În continuare, poliţiştii efectuează cercetări în vederea stabilirii situaţiei de fapt, fiind întocmit un dosar de cercetare penală.
Surse neoficiale au declarat pentru Dobrogea TV că este vorba de doi câini din rasa Rottweiler care au fost surprinși seara trecută plimbându-se singuri prin mai multe zone din Mangalia și Saturn. Cei doi ar fi fost agresivi cu trecătorii, în special cu cei care se plimbau cu câinii.
CUVINTE CHEIE
Articole pe aceeaşi temă