Astfel, un sfert dintre respondenţi declară că au început să pună bani deoparte în ultimele luni pentru a face faţă mai uşor cheltuielilor din perioada următoare, 13% spun că apelează la investiţii pentru a-şi diversifica sursele de venit, iar 10% au de gând să îşi ia un loc de muncă suplimentar, part-time sau pe bază de proiecte, pentru a-şi rotunji veniturile.
Potrivit sursei citate, aproximativ o treime din totalul celor chestionaţi (35%) plănuiesc să eficientizeze cât mai mult posibil consumul de energie în lunile de iarnă, în timp ce doar 20% consideră că nu vor fi afectaţi financiar de creşterea costurilor.
Pe fondul creşterii ratei inflaţiei la 15,3%, în luna august, majoritatea angajaţilor a recurs la diverse soluţii, însă doar 3% au spus că se vor baza pe măririle salariale oferite de angajator, pe care le-au negociat în aşa fel încât să acopere nivelul inflaţiei. Ceilalţi iau în calcul optimizarea cheltuielilor pentru a le elimina pe cele inutile (37%), amânarea vacanţelor pentru perioade mai stabile (20%), reducerea ieşirilor în oraş (40%) şi reducerea cumpărăturilor de haine (40%).
Peste jumătate dintre cei intervievaţi (57%) care lucrează de acasă susţin că vor merge mai des la birou pentru a reduce cheltuielile cu utilităţile.
„Criza energetică anunţată ne pune în faţa unei noi provocări, inclusiv în dinamica de pe piaţa muncii. Presiunea pe care angajaţii o resimt asupra bugetelor îi fac să ia în calcul noi soluţii. Din fericire, cei mai mulţi dintre angajaţii care îşi desfăşoară munca remote au la dispoziţie posibilitatea de a merge la birou şi de a reduce astfel consumul utilităţilor acasă, mai ales în lunile de iarnă, când vor veni şi facturile la încălzire. Aşadar, vedem o creştere a muncii în format hibrid, dar preponderent de la birou, ceea ce nu poate decât să îi bucure pe angajatori. În prezent, pe platforma BestJobs, 1 job din 5 este încadrat la mod de lucru hibrid”, explică Ana Vişian, director de Marketing BestJobs.
Datele centralizate de platforma BestJobs arată că, deşi oferta de joburi „remote” s-a menţinut de la începutul anului în jurul valorii de 12% din total, locurile de muncă hibrid au crescut tot mai mult, ajungând în august la aproape 20%.
În plus, pentru a face faţă facturilor crescute la utilităţi, angajaţii români au în plan să reducă, în primul rând, cumpărăturile de gadget-uri, electronice şi electrocasnice de mari dimensiuni sau produse neesenţiale (33%). Ulterior, vor tăia de pe listă costurile cu îmbrăcămintea şi încălţămintea (23%), dar şi pe cele alocate ieşirilor în oraş (10%) şi comenzilor de mâncare (10%).
Cu toate acestea, obiceiurile care aduc cel mai mult confort şi îmbunătăţesc starea de spirit rămân ultimele pe lista „tăierilor”: serviciile de streaming filme şi muzică (3%), abonamentul la sală sau bazin de înot (3%) şi bugetul de cheltuieli pentru sărbătorile de iarnă (3%).
Sondajul BestJobs a fost efectuat în perioada 27 august – 11 septembrie 2022 pe un eşantion de 1.272 utilizatori de Internet din România.
Sursa Agerpres
CUVINTE CHEIE
Articole pe aceeaşi temă