Acuzaţii de agresiuni sexuale la Spitalul de Psihiatrie din Sibiu. Un infirmier a fost arestat preventiv

16 Septembrie 2022, 16:25 (actualizat 16 Septembrie 2022, 18:42) Știrile TVR |

Infirmierul, în vârstă de 50 de ani, este angajat al Spitalului de Psihiatrie din Sibiu din 2019. Acuzațiile la adresa sa au apărut la scurt timp după aceea.

O pacientă internată la acea vreme a făcut plângere scrisă la adresa angajatului și a trimis-o conducerii spitalului. Când au început investigațiile, pacienta și-a retras, însă, acuzațiile.

La începutul lunii septembrie, noi acuzații la adresa infirmierului au fost înregistrate la biroul directorului de spital.

De data aceasta, trei paciente au depus plângere împotriva infirmierului.

Dosarul a ajuns imediat la Poliție, iar infirmierul a fost reținut și apoi arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat de viol și alte agresiuni.

Pacientele primesc asistență psihologică și medicală.

Source

Distribuie știrea