Moneda americană a depăşit pentru prima dată în istorie pragul de 5 lei. Iar asta înseamă o nouă undă de șoc. Și asta pentru că energia pe care o importăm e cumpărată în dolari, iar un prim efect s-ar putea vedea în preţul carburanţilor. Vineri dimineață dolarul american era 5,04 lei, in condițiile în care cu o zi înainte era 5.01 lei
Moneda americană a sărit joi peste pragul de 5 lei, BNR afişând un curs de 5,01 lei/dolar, cu 0.68 % peste nivelul de miercuri, în timp ce euro s-a depreciat uşor, cursul coborând la 4,941 lei/euro.
De la începutul anului, dolarul s-a apreciat cu 14% faţă de leu. Moneda americană era cotată pe 3 ianuarie la 4,37 lei.
Creşterea dolarului a fost vizibilă încă de dimineaţă, când cursul a trecut de 5 lei pe piaţa interbancară, după ce pe pe pieţele internaţionale moneda americană a atins un nou maxim al ultimelor două decenii.
Evoluţia dolarului a fost determinată de aşteptările investitorilor privind perspectivele agresive ale Rezervei Federale americane de majoare a ratele dobânzilor.
Rezerva Federală a majorat miercuri cu 75 de puncte procentuale rata dobânzii, pentru a treia oară consecutiv, la un interval cuprins între 3% şi 3,25%. Potrivit celor mai recente estimări, FED va majora dobânda la 4,4% până la finele anului şi la 4,6% în 2023, pentru a tempera inflaţia din SUA. Scăderi ale ratei nu sunt aşteptate până în 2024.
Moneda americană era cotată joi la prânz la 1,012 euro.