Patronii de restaurante anticipează că masa de Revelion va costa mai mult cu 30% față de anul trecut

Veşti proaste pentru cei care vor să petreacă noaptea dintre ani în oraş. Proprietarii restaurantelor avertizează că masa de revelion va fi mai scumpă chiar şi cu 30%, una din cele mai costisitoare din ultimii ani. Cu facturi uriașe la curent și gaze, mulți patroni cumpără panouri fotovoltaice și pompe de căldură, ca să nu fie nevoiți să închidă localurile.

27 Septembrie 2022, 17:52 (actualizat 27 Septembrie 2022, 19:31) Știrile TVR |

Din cauza prețurilor care au explodat în ultimele luni și a facturilor uriașe la curent și gaze, patronii de restaurante spun că ne așteaptă cea mai scumpă masă de revelion din ultimii ani.

Sorin Mischie, vicepreședinte HORA: Încasările din 2021 au atins acelaşi nivel din 2019, cel mai bun an pentru această industrie. În realitate, luând în considerare inflaţia, încasările sunt mai mici cu 10%. Dacă luăm în considerare şi creşterea preţurilor la utilităţi, respectiv la materii prime, profitabilitatea este practic cu 60% mai mică comparativ cu anul 2019. Restaurantele ţin pasul cu creşterea preţurilor furnizorilor. (Cu cât va fi mai scumpă masa de Revelion?) Cu 20-30%, faţă de preţul de anul trecut.

Creșterea costurilor și reducerea încasărilor nu sunt singurele probleme. Deși în restaurante și hoteluri se fac angajări pe bandă rulantă, românii se feresc să mai fie ospătari sau recepționeri. Numărul angajaților din industria Horeca a scăzut de la 171.000, în 2019, la 158.000, anul trecut. Tot mai mulți administratori apelează la muncitori străini. Dar și în astfel de cazuri procedurile sunt greoaie și de durată.

Ioan Biriș, președinte HORA: Principala frână în reluarea activităţii la parametrii optimi este lipsa forţei de muncă. Suntem într-un permanent dialog cu autorităţile pentru legalizarea legii başcişului. Principala problemă este lipsa dorinţei tinerilor de a mai veni către meserii care nu se pot face altfel, decât seara şi în weekend.

Marius Budai, ministrul Muncii: Suntem într-un grup de lucru format deja la Guvern și rediscutăm și căutăm împreună acele soluţii care să fie și aplicabile imediat.

În multe restaurante, patronii caută soluții pentru a face economie la curent, iar reprezentanții din industria Horeca au discutat deja cu premierul Nicolae Ciucă despre un program de plafonare a prețului la gaz, special pentru hoteluri și restaurante. Așteaptă încă un răspuns.

Source

Distribuie știrea